Un bărbat de 55 de ani a fost arestat pentru că și-a bătut tatăl, în vârstă de 85 de ani, din comuna Panticeu, încât acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportat la spital, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj. Astfel, sâmbătă 14 februarie 2026, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
După cum anunță polițiștii clujeni, în data de 13 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. „Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în data de 12 februarie 2026, în intervalul orar 22.30–23.00, în timp ce se afla la locuința din comuna Panticeu, sat Sărata, acesta și-ar fi agresat fizic tatăl, un bărbat de 85 de ani. Bărbatul ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței și cu piciorul în zona pieptului și a spatelui, provocându-i leziuni corporale. Victima a fost transportată la U.P.U. Cluj pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Cu ocazia intervenției, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a reieșit existența unui risc iminent, însă victima s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Totodată, polițiștii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale”, arată polițiștii clujeni.
T.S.
Articolul Bărbat violent, arestat. Și-a bătut tatăl de 85 de ani care a ajuns la spital apare prima dată în ziarulfaclia.ro.