Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a oferit recent detalii despre stadiul proiectelor de investiții derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în oraș, subliniind că majoritatea acestora sunt în grafic și că municipalitatea poate asigura continuarea celor aflate chiar și sub 30% grad de realizare.
Declarația edilului nu acoperă investiția de la metrou, care nu este în grafic și a pierdut oricum finanțarea prin PNRR.
„Avem foarte puține situații cu sub 30%. Până luni facem analiza și ne uităm la fiecare proiect ca să vedem. Vom avea o imagine clară și vom discuta cu Guvernul. Proiectele de la Cluj sunt în derulare avansată. Unele proiecte sunt chiar finalizate, altele în curs. Vom avea o oglindă până luni”, a declarat primarul la un post de releviziune local.
El a explicat că demersul Guvernului de a analiza stadiul proiectelor este necesar pentru a pune ordine în sistemul investițiilor publice din România. „Să știm stadiul și locul în care ne aflăm. Noi la Cluj facem asta la începutul fiecărui an atunci când ne adoptăm bugetul. Ne uităm ce trebuie să finalizăm, ce continuăm și ce bani rămân”, a adăugat Boc.
Primarul a precizat că marea majoritate a proiectelor clujene sunt în grafic, iar municipalitatea dispune de resursele necesare pentru a continua și proiectele cu un grad de realizare mai redus. „Ordonanța permite să continui proiectele pe bani proprii sau prin alte surse de finanțare. Noi am început cel mai ambițios program de utilizare a fondurilor din PNRR, de 90 de milioane de euro, dintre care 45 milioane sunt bani europeni, iar 45 milioane a pus Primăria Cluj-Napoca. La Cluj nu avem probleme majore care să pună în pericol finalizarea unor proiecte chiar dacă sunt sub 30%. Primăria Cluj are capacitatea să suporte din bani proprii acele proiecte”, a explicat Emil Boc.
În ceea ce privește termenele limită, primarul a anunțat că există 14 proiecte cu 17 clădiri care trebuie finalizate până în 31 august. „Unul dintre ele are probleme. Am fost acolo și am avertizat constructorul. Acel proiect are risc de neîndeplinire și vor fi aplicate sancțiuni. Mă refer la Liceul Sigismund Toduță. Celelalte proiecte sunt în fază avansată”, a completat Boc.
Astfel, municipalitatea clujeană subliniază că, în ciuda provocărilor și a unor întârzieri punctuale, proiectele de investiții finanțate prin PNRR sunt în general bine gestionate și în grafic, ceea ce reflectă o planificare atentă și o capacitate solidă de implementare.
Articolul Boc spune că majoritatea proiectelor Clujului derulate prin PNRR sunt în grafic apare prima dată în ziarulfaclia.ro.