April 17, 2026

Cei mai iscusiți elevi clujeni care s-au întrecut în a doua serie a taberei „Militar în devenire”, ediția a II-a, au fost răsplătiți, vineri, 1 august 2025, cu diplome și premii în prezența comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, au anunțat reprezentanții instituției militare. Această tabără unică în țară s-a desfășurat în perioada 20 iulie – 01 august și a fost organizată de Divizia 4 Infanterie „Gemina”, în colaborare cu Asociația „Mareșal Constantin Prezan” și Inspectoratul Școlar Județean Cluj. La eveniment au mai participat vicepreședintele Consiliului Județean, Radu-Florin Rațiu, reprezentanți ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina, ai Asociației „Mareșal Constantin Prezan” și alți reprezentanți ai societății civile care au susținut singura inițiativă de acest din țară.

Cei 30 de elevi înscriși în tabără au devenit „cadeți” pentru o săptămână, îndrumați de instructori, și au putut să experimenteze câteva lucruri importante din viața de militar. „Agenda săptămânii a cuprins activități precum prezentări de tehnică, instrucție alpină, tehnici de supraviețuire, topografie militară dar și cursuri de prim ajutor, educație financiară și prevenire a consumului de droguri. Una dintre activitățile apreciate de cei 30 de elevi a fost plimbarea cu transportorul blindat de trupe PIRANHA V. După o noapte petrecută la cort, în condiții de campanie, tinerii au fost provocați în cadrul unor competiții militar-aplicative, unde au avut ocazia să se autodepășească.”, au transmis reprezentanții Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Despre proiectul „Militar în devenire”, vicepreședintele Consiliului Județean, Radu-Florin Rațiu, a transmis: „Un eveniment unic la nivel național, aflat deja la a doua ediție, tabăra ”Militar în devenire” reprezintă o deschidere fericită a forțelor armate către tinerii clujeni. Un contact direct cu rigoarea activității militare, dar și o șansă de evaluare a unei viitoare cariere pentru acești tineri. Aș mai sublinia și parteneriatul creat între structurile militare, cu autoritățile publice județene și locale, dar și implicarea societăților comerciale și financiare, sau ale zonei neguvernamentale. Rezultatul? Un lucru bine făcut! Felicitări tuturor, iar tinerilor participanți mult succes în viață!”.

De asemenea, organizatorii au ținut să mulțumească tuturor celor implicați în acest proiect deosebit: „Mulțumim tuturor celor care au sprijinit inițiativa Asociației „Mareșal Constantin Prezan” de a pregăti cea de-a doua ediție a proiectului „Militar în devenire”, Banca Transilvania, Rotary Club Cluj-Napoca Cetățuie, Lions Club Genesis, Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Carmangeria Moldovan, Selgros, PMA Invest, Energobit SA, Panemar, Squad Store.

Tia SÎRCA

 

Articolul Cadeții iscusiți ai taberei „Militar în devenire”, seria a doua, premiați apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *