În comunicatul Președinției României privind convocarea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării în dimineața zilei de 11 martie, ultimul punct al ordinii de zi anunță „Analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare”. Formularea urcă direct pe podiumul ambiguității din comunicarea instituțională românească. În limbaj militar, termenul „capabilități” poate însemna aproape orice: trupe, sisteme de armament, mijloace de proiecție a forței – precum avioane de transport strategic –, precum și resurse logistice, inclusiv stocuri de muniție.
Dar înainte de a avansa o ipoteză privind această „analiză”, merită să privim ansamblul subiectelor aflate pe agenda ședinței CSAT. Observăm atât tematica puternic concentrată asupra situației din Orientul Mijlociu, cât și urgența subiectelor planificate.
Primul punct este „Situația din Orientul Mijlociu. Implicații pentru România”. Să ne amintim că, la o zi după declanșarea atacurilor SUA și Israel asupra unor obiective militare din Iran, președintele României, Nicușor Dan, asigura populația că „România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”. La scurt timp, într-un efort de sincronizare a comunicării strategice, Ministerul Apărării Naționale preciza că, potrivit datelor disponibile la acel moment, „nu rezultă o amenințare militară la adresa teritoriului național”.
Totuși, a existat atunci o discrepanță în raport cu evaluările de securitate aplicate de militarii americani dislocați în Baza 99 Deveselu, care găzduiește sistemul defensiv antirachetă Aegis Ashore. Militarii americani au ridicat temporar nivelul de alertă. Se pare că între timp datele disponibile – indicatorii și avertizările din domeniul apărării – au schimbat termenii ecuației de securitate. Rămâne de văzut care sunt „implicațiile” pe care Președinția le va prezenta public.
Al doilea punct de pe agenda CSAT este „Evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România”. Scumpirea aproape zilnică a combustibilului la pompă are implicații directe asupra securității economice a fiecărui cetățean. Soluțiile concrete se află mai degrabă în zona responsabilităților guvernamentale decât în cea a administrației prezidențiale.
Oricum, o simplă „evaluare” pare deja tardivă. Mai utilă ar fi fost o strategie de gestionare și de atenuare a efectelor economice. Prognozele privind posibilitatea unui baril de petrol de 150 de dolari pun în alertă întreaga economie globală. Situația afectează toate statele, însă pentru România impactul riscă să fie cu atât mai sensibil cu cât economia noastră traversează deja o perioadă dificilă.
În acest context, blocajele sau riscurile la adresa circulației maritime prin Strâmtoarea Ormuz adaugă un element major de incertitudine asupra evoluției conflictului.
Revenind la punctul trei al agendei, formularea „analiza dislocării temporare” ridică inevitabil întrebarea dacă nu cumva deciziile militare sunt deja conturate, iar analiza politică are rolul de a oferi fundamentul legal și strategic pentru implementarea lor.
O ipoteză plauzibilă ar fi reevaluarea infrastructurii militare din România de către armata SUA în contextul noului conflict din Orientul Mijlociu. Mai concret, folosirea Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu drept hub logistic pentru proiecția de forțe americane spre Orientul Mijlociu.
Nu ar fi pentru prima dată când baza joacă acest rol. În trecut, a fost utilizată de armata SUA ca punct de tranzit pentru trupe și hub logistic pentru transportul aerian militar în operațiile din Afganistan (2001–2021) și Irak (2003–2011).
Din punct de vedere strategic, Baza Mihail Kogălniceanu se află la intersecția a trei zone majore de interes militar: flancul estic al NATO (Ucraina și regiunea Mării Negre), Orientul Mijlociu și spațiul Caucaz – Asia Centrală.
România este, pentru Statele Unite, un partener stabil și predictibil, ceea ce facilitează utilizarea infrastructurii militare pentru proiecția rapidă a forțelor în zonele de criză. Din bazele românești – și în special de la Mihail Kogălniceanu – avioanele de transport strategic pot ajunge rapid în Levant, Golful Persic, estul Mediteranei, Turcia, Caucaz sau Balcani.
Nu este exclus ca ajustarea negativă a prezenței militare americane din 2025 să fi fost realizată într-un context strategic care nu anticipa amploarea conflictului din Orientul Mijlociu din 2026. Din păcate, toate indiciile arată că acest conflict nu va avea un final rapid.
Dan Crișan
Articolul „Capabilitățile militare” din agenda CSAT: ar putea redeveni Mihail Kogălniceanu hub logistic pentru SUA? apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
