În organizarea Despărțământului ”Dr. Teodor Mihali” Dej al Asociațiunii ASTRA continuă manifestările din seria comemorărilor astriste ”Strămoșii noștri”.
După întâlnirea de suflet din Boiu Mare (Prislop), zilele trecute în localitatea maramureșeană Mesteacăn a avut loc evenimentul ”Onorând personalitățile noastre, onorăm poporul român”, unde în parteneriat cu Parohia Greco-Catolică s-a sărbătorit pe cardinalul Iuliu Hossu și 171 ani de la nașterea marelui someșan, Dr. Teodor Mihali. Alături de gazde au fost prezenți astriștii dejeni, care în fiecare an se deplasează în pitoreasca așezare de la confuența județelor Sălaj și Maramureș, marcând nașterea politicianului someșan. Manifestările dedicate celor două mari personalități au început cu o Liturghie săvârșită în frumoasa biserică Greco-Catolică de părintele Simion Mesaroș, urmată de un CUVÂNT DE SUFLET. Cu această ocazie președintele Despărțământului ”Dr Teodor Mihali” Dej al Asociațiunii ASTRA, Ec. Dr. Radu Gavrilă a rostit o alocațiune referitoare la personalitatea celor doi mari mesageri ai religiei și culturii transilvane, scoțând în evidență rolul sărbătoriților în viața și istoria poporului nostru. Ca un omagiu și respect față de personalitatea celor doi mari corifei au fost depuse coroane de flori la busturile IULIU HOSSU și TEODOR MIHALI, moment solemn și emoționant al evenimentului. Nici de această dată nu a lipsit donarea de carte din partea Editurii ASTRA –Dej. Două personalități ce leagă două comunități Dej-Mesteacăn, repere importante în viața și activitatea sărbătoriților astriste.
Szekely Csaba
Articolul Cardinalul Iuliu Hossu și dr. Teodor Mihali, comemorați la Mesteacăn apare prima dată în ziarulfaclia.ro.