O nouă ediție a Întâlnirii Familiilor, și în acest an, pentru a doua oară inter-eparhială – fiind invitate familii din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla -, se desfășoară sâmbătă, 15 iunie 2024, la Mănăstirea Sfântul Anton de lângă Gherla, pe colina din partea de răsărit a orașului. Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla se află în mijlocul familiilor din Biserica Greco-Catolică, pentru care celebrează, împreună cu mai mulți preoți, Sfânta Liturghie, în prima parte a programului acestei zile.
Birourile pentru Pastorația Familiei al Arhiepiscopiei din Blaj și al Episcopiei din Cluj reunite, au pregătit pentru credincioși – părinți, fii, bunici, nepoți – un program variat, prin care fiecare familie și fiecare participant să-și redescopere identitatea de fiu / fiică a lui Dumnezeu și parte a Familiei Bisericii în ansamblul ei. Este o zi cu hrană spirituală, în primul rând prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, dar și prin predicare: invitatul ediției, pr. Marius Taloș, superior al Comunității Iezuiților din Cluj-Napoca adresează familiilor un cuvânt de învățătură; o zi, totodată, de împărtășire și bucurie: după prânz are loc Festivalul Familiilor, cu mărturii, momente artistice și prezentare de programe pastorale pentru familii; este o zi în mijlocul naturii, în locul înverzit, liniștitor, plin de armonie în care, în 1990, un preot iubitor de artă bisericească, pr. Pop Gavril (+2007), a ridicat o biserică de lemn în stil maramureșan, cunoscută de atunci ca Mănăstirea „Sfântul Anton”.
Este o zi de sărbătoare a Bisericii și prin celebrarea hramului acestei biserici – pentru care s-au implicat în organizare preoții cu credincioșii greco-catolici din Gherla, împreună cu Surorile Baziliene (care au o comunitate OSBM la Gherla). O frumoasă tradiție a locului adună an de an sute de pelerini în spațiul pitoresc de pe dealul Brădet, în preajma datei pomenirii Sfântului Anton (13 iunie, după calendarul latin). Este astfel sărbătorit acest mare sfânt cunoscut în întreaga lume, dincolo de granițele confesionale, ca puternic făcător de minuni.
În cinstea Sfântului Anton credincioșii vin la sărbătoare în mâini cu crini înfloriți, simbol al sfințeniei, al purității și fecioriei Sfântului Anton, al „bunei miresme spirituale” a harurilor ce coboară de la Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului. După Sfânta Liturghie, care de obicei, pentru mulțimea credincioșilor, se celebrează în aer liber, la un altar exterior amenajat lângă biserică, crinii sunt sfințiți – Episcopul și preoții fac rugăciune și-i stropesc cu apă sfințită -, apoi vor fi depuși la altare, sau duși în casele oamenilor, ca purtători de har și semne de binecuvântare.
Pomenirea Sfântului Anton în Biserica de rit latin se face la data de 13 iunie, în amintirea aceleiași date din anul 1231, în care acest „Sfânt al minunilor” – cu o faimă a sfințeniei încă din timpul vieții sale -, la doar 36 de ani, la Arcella – în apropierea orașului Padova, trecea la Cer.
Sfântul Anton s-a născut la Lisabona, la 15 august 1195, numele său a fost Fernando, după numele bunicului care era preot. Era un copil plin de viață, dar în același timp chemat spre rugăciune, evlavios. A fost educat în familia sa, care era o familie credincioasă, mai cu seamă mama sa. La 15 ani, fiind de viță nobilă, tânărul Fernando ar fi putut merge direct la curtea regelui. Dar, respingând propunerile ispititoare de la curtea regală, a preferat să meargă la un modest Convent al călugărilor augustinieni – canonicii regulari ai Sfântului Augustin, timp de doi ani la Lisabone și mai apoi la Coimbra (Columbia). Aici a dobândit știința Filosofiei și mai ales a Teologiei, era un bun cunoscător al Bibliei, pe care o cunoștea pe de rost. După opt ani de studiu a primit hirotonirea preoțească. Mai târziu, datorită erudiţiei sale, Papa Grigore al IX-lea l-a numit „Arca Testamentului” şi Papa Pius al XII-lea l-a proclamat „Doctor evanghelic”.
Pentru că a vrut să-L întâlnească pe Dumnezeu, nu pe rafturile bibliotecilor, ci pe străzile lumii, în și între oameni, dorind să-și dea viața acolo unde oamenii se îndoiesc de existența Domnului, în 1220 a părăsit ordinul augustinienilor pentru a deveni frate franciscan și și-a schimbat numele, devenind fratele Anton. A plecat în Maroc să predice Evanghelia, dar s-a îmbolnăvit. Întorcându-se acasă, o furtună i-a îndreptat corabia pe țărmurile Siciliei, în Italia. În acest an, la Assisi, l-a întâlnit pe fratele Francisc – viitorul Sfânt Francisc, întemeietorul Ordinului Franciscan. S-a retras apoi în schitul Monte Paolo, la Forli, cu intenția de a duce o viață în ascuns, de muncă și rugăciune. Aici i-a fost descoperit darul predicării. De acum înainte va predica, la îndemnul însuși al Sfântului Francisc, mai întâi fraților și preoților, apoi își va continua predicarea pe străzile Italiei şi ale Franţei, ca misionar itinerant, spre propovăduirea Evangheliei prin faptă şi cuvânt. Din 1230 s-a stabilit la Padova până la moartea sa, din 1231. După foarte scurt timp, în 30 mai 1232, pentru faima minunilor obţinute prin mijlocirea fratelui Anton, Papa Grigore IX l-a proclamat Sfânt. Cu o mare repeziciune devoțiunea Sfântului Anton s-a răspândit în întreaga lume. Mai târziu, în 1946, pentru strălucirea doctrinei sale, Biserica l-a proclamat „Doctor al Bisericii Universale”. Într-un din predicile sale, Sfântul Anton învăța calea spre slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui: „Nu vei putea să duci povara altuia dacă mai întâi nu ai abandonat povara proprie. Mai întâi îndepărtează de la tine piedicile, apoi ajută-l pe celălalt. Când vei fi ca pasărea cerului, ca un crin de pe câmp, atunci vei putea să duci, ca şi o povară proprie pe cea a aproapelui: încercările lui şi infirmitățile lui. Astfel vei trăi potrivit legii, adică după iubirea lui Cristos care a purtat, pe cruce, toate păcatele noastre”.
V.S.
