May 18, 2024

CFR Cluj a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-2 (2-1), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii de fotbal.

Rapid a reuşit să deschidă scorul, prin kosovarul Ermal Krasniqi (16), dar CFR a punctat apoi de trei ori la rând la primul său meci în acest mandat al antrenorului Dan Petrescu. Daniel Bîrligea (20) a egalat din centrarea lui Philip Otele, iar apoi nigerianul a reuşit o dublă (30, 56).

Rapid a redus ecartul prin golul sârbului Borisav Burmaz (60), dar a ratat şansa de a pleca din Gruia cu un punct, după ce kosovarul Albion Rrahmani a irosit un penalty (72), şutul său fiind apărat de portarul Răzvan Sava.

Lovitura de pedeapsă a fost acordată de arbitrul Marian Barbu, după vizionarea reluărilor video, pentru un henţ comis de slovenul Matija Boben.

Dan Petrescu: ”Sperăm la titlu anul viitor”

„Nu eram pregătit să intru în pâine așa repede. Nu mi-a fost ușor. A trebuit să vin să ajut, m-au rugat toți, mai ales patronul. Am zis că sper să nu încurc, echipa a câștigat 3 meciuri la rând, deci are valoare. Rapid a jucat foarte bine în acest meci, are lot bun, bancă bună. Ei nu au noroc. Nu ai cum să ai așa jucători și să nu câștigi. Știți spiritul de la CFR, mereu se vrea titlul aici. Nu s-a reușit anul acesta, din păcate, sperăm că la anul.

Asta e problema CFR-ului, că nu are jucători pentru Bîrligea și Otele. Dacă eram eu antrenor, mai aveam doi la acest nivel. Joacă amândoi pentru echipă, sunt foarte buni, nu avem alții la acest nivel. E o problemă dacă lipsesc ei

Am avut discuții cu toți jucătorii. Cu Manea am vorbit pentru că termină contractul, va lua o decizie după EURO. El vrea acum să fie titular că vine EURO, dar eu nu pot face echipa după ce vrea fiecare. Mogoș a jucat foarte bine și a intrat titular.

Tachtisidis poate rămâne dacă mă convinge. După primul meci m-a convins, a fost concentrat, a jucat bine. E un jucător de valoare care știe fotbal”, a spus Dan Petrescu, la finalul partide.

Nelu Varga, patronul echipei ardelene, a intervenit imediat după Petrescu, și a declarat că Panagiotis Tachtsidis va primi prelungirea contractului.

„Tachtsidis m-a convins, sigur rămâne din vară”, a spus Nelu Varga la Prima Sport 1.

CFR a bifat a treia sa victorie consecutivă şi ocupă locul secund în clasament.

Rapid este în continuare singura echipă fără victorie în play-off, fază în care a obţinut un singur punct.

Etapa următoare, CFR Cluj va juca împotriva campioanei FCSB, sâmbătă 11 mai, de la ora 20.00, pe Național Arena din București.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *