April 23, 2026

Tribubnalul Cluj a emis mandat de arestare de 30 de zile pe numele tânărului care l-a ucis în nopatea de vineri spre sâmbătă pe Gheorghe Chindriș, vicepreședinte al Societății Cultural Patriotice „Avram Iancu”. Mihai Ionuț Sebvastian este acuzat de săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. Mihai Ionuț Seabastian riscă pedeapsă până la 25 de ani de închisoare sau detențiuen pe viață.

Din primele cercetări a rezultat că Mihai Ionuț Sebastian în vârstă de 26 de ani s-ar fi deplasat în cursul nopții de 13 spre 14 februarie, în intervalul 00.55 – 02.00, la imobilul lui Gherorghe Chindriș, de 65 de ani, din localitatea Luna de Sus, comuna Florești, unde l-ar fi lovit cu un corp dur la nivelul capului, în mod repetat, părăsind ulterior imobilul. Ucihașul a părăsit județul Cluj, deplasându-se înspre județul Mureș, cu scopul de a se sustrage cercetărilor.

Astfel, a fost solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca, precum și al structurilor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. În acest context, bărbatul a fost localizat și depistat în municipiul Reghin, în mai puțin de 24 de ore de la momentul sesizării, în data de 15 februarie a.c., în jurul orei 00:50.

Acesta a fost ridicat și condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în vederea continuării cercetărilor.

Asupra sa au fost găsite sume de bani, aproximativ 8.000 de lei, și bijuterii, posibil provenite din comiterea faptei.

În continuare, cercetările se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Cluj și Mureș.

Articolul Cine este criminalul de la Florești apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *