April 12, 2024

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că manifestul electoral al PPE care cere aderarea cât mai curând posibil a ţării noastre la Spaţiul Schengen reprezintă „o victorie pentru România”.

„O victorie pentru #România, la Congresul PPE: manifestul electoral al Partidului Popular European, care cere aderarea cât mai curând posibil a României la Spaţiul #Schengen, a fost adoptat în unanimitate. Austria nu a mai votat împotrivă. De la Bucureşti, astăzi, s-a auzit clar şi răspicat în întreaga Europă: România trebuie să intre cu drepturi depline în Spaţiul Schengen. PPE, cea mai puternică familie europeană, adoptă la Bucureşti manifestul ‘Europa noastră, o casă bună şi sigură pentru popoarele noastre’”, a scris Ciucă pe Facebook.

El a enumerat „punctele cheie” din manifest: PPE susţine intrarea deplină în Schengen a României şi Bulgariei, ridicând nu doar controalele aeriene şi navale, ci şi cele la graniţele terestre, cât mai curând posibil; securitatea europeană şi siguranţa economică a tuturor statelor de pe continent, urmând ca PPE să propună crearea cadrului legislativ pentru intrarea în funcţie a două noi roluri cheie – un comisar european pe securitate şi apărare şi altul pentru IMM-uri.

 

Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a avut miercuri o serie de întâlniri bilaterale cu lideri europeni de anvergură și a vorbit în deschiderea Congresului Partidului Popular European, care se desfășoară pe 6 și 7 martie 2024 la București.

Liderul liberal Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care a discutat despre strategia popularilor europeni pentru victoria în alegerile europene din luna iunie. În contextul războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina, cei doi lideri politici au accentuat nevoia de a promova valori europene precum libertatea, democrația și siguranța, împreună cu nevoia ca Uniunea Europeană să fie în continuare alături de Ucraina.

Președintele PNL s-a întâlnit apoi cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, căreia i-a spus că obiectivul european cel mai important al României astăzi este aderarea deplină la Spațiul Schengen. De asemenea, liderul PNL a accentuat nevoia ca Uniunea Europeană să susțină fermierii și agricultura românească și să ajute semnificativ Republica Moldova pe drumul ei european. În numele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă și-a exprimat susținerea în privința candidaturii Ursulei von der Leyen pentru al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene.

Înaintea debutului Congresului PPE, în conferința de presă susținută împreună cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, Nicolae Ciucă a mulțumit pentru susținerea pe care PPE a acordat-o României și PNL, inclusiv în ceea ce privește subiectul Schengen. Manfred Weber a spus că îl consideră pe Nicolae Ciucă un bun prieten și a precizat că mandatul lui de prim-ministru a fost un succes pentru România.

Adresându-se celor 1.500 de delegați la Congresul Partidului Popular, președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat credința în viitorul european al țării și în rolul PNL pentru România: „Destinul și viitorul românilor este Uniunea Europeană. Politica liberală este în continuare coerentă cu vocația sa națională și europeană, iar PNL arată astăzi lumii și țării că România contează”. Nicolae Ciucă a avertizat de asemenea asupra pericolului reprezentat de atitudinile extremiste și anti-europene, susținând că Europa trebuie apărată: „Nu putem permite extremiștilor și populiștilor să atace și să slăbească Europa. Europa este soluția la provocările noastre comune. Europa este viitorul nostru și PPE va continua să apere și să susțină Uniunea Europeană”.

Pe parcursul zilei de miercuri, liderul Partidului Național Liberal s-a întâlnit de asemenea cu oficiali și lideri politici de centru-dreapta de pe continent, din Suedia, Bulgaria, Serbia și Italia. În discuția cu Hans Wallmark, președintele Grupului Parlamentar de Prietenie Suedia – Romania au fost abordate aspecte legate de colaborarea bilaterală dintre România și Suedia în Uniunea Europeană, iar Nicolae Ciucă a adresat felicitări pentru încheierea procesului de aderare a Suediei la NATO.

Întâlnirea cu Boiko Borisov, liderul partidul de guvernământ GERB din Bulgaria, s-a axat pe demersurile pentru aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen precum și pe interesele comune din domeniul energiei și al securității în Marea Neagră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *