February 28, 2024

Preşedintele Senatului şi liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat joi că proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024 trebuie dezbătut şi adoptat în Parlament până în sărbătoarea Crăciunului.

„Astăzi (n.r. – joi) a fost planificată şi este, în continuare, planificată şedinţa de guvern pentru aprobarea legii bugetului pentru anul 2024 şi împreună cu toţi colegii mei, împreună cu premierul, am mai luat încă o dată, la mână, toate caietele de buget, toate detaliile care câteodată, chiar dacă par minore, produc efecte care sunt mai greu de controlat sau de rectificat. Am preferat să mai zăbovim pe aceste cifre, să mai discutăm încă o dată cu fiecare ordonator de credite în parte şi, în scurt timp, va începe şedinţa de guvern, astfel încât să avem bugetul aprobat, să plece către Parlament şi mâine să organizăm şedinţa Birourilor permanente reunite. Începând de săptămâna viitoare să intrăm în Parlament cu dezbaterea pe buget şi până în Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să avem bugetul pentru anul 2024”, a spus Ciucă, joi, la a7tv.ro, într-o intervenţie online de la sediul Guvernului.

El a subliniat că începând din 2021, în fiecare an, bugetul a fost finalizat până la sfârşitul anului şi nu în primele luni ale anului următor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *