April 19, 2026

Echipa Asociației pentru Știință și Cercetare așteaptă până în data de 15 iunie 2025 înscrierile rezumatelor cercetării pentru cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale: Biologie Moleculară – Aspecte Curente și Perspective (International Conference-Molecular Biology: Current Aspects and Prospects – ICMB2025) cu participare internațională, anunță organizatorii. Evenimentul va avea loc, în perioada 4 -7 noiembrie, în Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, iar invitat de seamă este Sir Dr. Tim Hunt, laureat Nobel în 2001, pentru descoperirea elementelor cheie din diviziunea celulară.

Citând aceleași surse, la conferință vor fi prezenți Prof. Dr. Mihai Netea de la Universitatea Radboud Medical Center, Nijmegen, Olanda (expert în imunologie) și Prof. Assoc. Dr. Mircea Ivan de la Indiana University School of Medicine, Indianapolis, SUA (expert în studiul hipoxiei și rolul ei  în cancer), Prof. Dr. Simona Radutoiu de la Universitatea din Aarhus, Danemarca și Prof. Dr. Prof. Dr. Ute Krämer de la Universitatea Ruhr Bochum din Germania (experte în studiul molecular al plantelor). Acestora li se alătură alți specialiști în cercetarea moleculară umană, dar și în studiul microorganismelor și al plantelor din țară și străinătate. Dintre lucrările înscrise, comitetul științific va alege cele mai bune subiecte de cercetare pentru a li se adăuga prezentărilor plenare. Pe lângă acestea, evenimentul va include și mese rotunde, ateliere practice, prezentare de postere și alte sesiuni special create pentru networking. Conferința este destinat cercetătorilor, studenților de licență, master sau doctorat și chiar elevilor de liceu, astfel pe lângă biologi sunt așteptate să se înscrie și persoanele din domenii anexe (chimie, fizică, medicină etc.). Printre parteneri se numără Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul UBB. Pentru mai multe detalii despre termene limită, înscriere și taxe  de participare, accesați: icmb2025.stiinta-cercetare.ro (link: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro/) sau găsiți informații pe rețelele lor de socializare. Pentru întrebări sau nelămuriri, echipa organizatoare poate fi contactată la [email protected].

T.S.

Articolul Conferință de biologie la Cluj, cu invitat de premiul Nobel apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *