„Manta de vreme rea” sau mentor refuzat?
Finalul concertului Symphonic Christmas din 19 decembrie 2025 a lăsat publicul clujean într-o stare de consternare: Maestrul Cristian Mandeal și-a anunțat retragerea pe termen nelimitat de la pupitrul orchestrei, într-un moment de maximă efervescență artistică. Zvonurile apărute imediat după bisuri au lăsat loc unei realități mult mai amare. Într-un gest de maximă transparență față de melomanii care l-au aclamat ani la rând, reputatul dirijor a ales paginile cotidianului nostru pentru a prezenta „partea nevăzută” a partiturii de la Filarmonică.
Într-un interviu eveniment, acordat jurnalistului Demostene Șofron, maestrul Mandeal vorbește despre o atmosferă instituțională devenită „toxică”, despre contracte semnate „pe bucățele”, lipsa cronică de comunicare cu managementul și decizii administrative care au sfidat votul artiștilor. De la culisele pierderii unor proiecte internaționale cu case de discuri prestigioase, până la mutarea bizară a sediului din noua sală Heritage, Cristian Mandeal explică de ce a ales să pună punct unei colaborări în care s-a simțit tratat mai degrabă ca un simplu „slujbaș cu ora” decât ca mentorul unei instituții de rang european.
Cum deja ați aflat, în finalul concertului Symphonic Christmas de vineri 19 decembrie 2025, Maestrul Cristian Mandeal și-a anunțat retragerea pe termen nedelimitat, decizie întâmpinată cu murmure dezaprobatoare. Întrebarea de ce a fost și este încă în actualitate încă din seara de 19 decembrie a. c.
Maestrul Cristian Mandeal și-a exprimat, telefonic, dorința de a acorda un interviu cotidianului nostru, pentru a lămuri lucrurile, intenție căruia i-am curs, pornind de la interesul pe care-l suscită în rândul melomanilor clujeni. Răspunsurile, exprimate decent, lămuresc cauzele care au generat încheierea colaborării cu Filarmonica Transilvania.
Maestre Cristian Mandeal, intervenția Dvs din finalul concertului de vineri 19 decembrie, între două bisuri, a surprins întreaga asistență. Ce a stat la baza deciziei de retragere pentru o perioadă nedeterminată?
Problema mea principală este modul în care am fost tratat de către direcțiunea Filarmonicii. Ar fi trebuit să înțeleg de la bun început că oferta doamnei de a prelua postul de dirijor permanent după plecarea lui Gabriel Bebeșelea, ofertă inspirată de altfel de către Orchestră, se referea la o perioada limitată la timpul necesar pentru a găsi pe cineva mai convenabil. De altfel lucrul acesta ar fi trebuit să-l pricep încă din clipa în care am fost angajat cu un contract de un singur an cu posibilitate de prelungire și nu cu un contract de 3 ani minimum, așa cum se procedează cam peste tot. Lucrul mi-a devenit mai clar în momentul în care prelungirile anuale s-au transformat în prelungiri lunare. Motivația oficială a fost legată de teama aplicabilității acelui articol 38, aliniatul 10, din Legea-cadru nr.153/2017 prin care se prevedea imposibilitatea cumulului pensiei cu salariul începând din ianuarie 2026.
„Am fost angajat cu contract de un an, care s-a transformat în prelungiri lunare. Se știa de jumătate de an că voi fi înlocuit, indiferent de lege.”
Doamna manager a reușit să convingă și orchestra că în cazul în care nu ar fi angajat altcineva, s-ar putea pierde postul de dirijor, lucru îndoielnic în ceea ce privește posturile de conducere. In felul acesta, și având de un timp deja pe altcineva în vizor, contractul mi-a fost întrerupt la 1 decembrie fără a mai aștepta data limită a sfârșitului anului. Faptul mi s-a comunicat de la birouri, fără nici o vorbuliță din partea doamnei. Concertul meu de Crăciun din 19 decembrie s-a desfășurat așadar în regim de dirijor invitat. Între timp sentimentul de a fi fost tratat tot timpul ca o ,,manta de vreme rea” mi s-a adâncit în plus aflând în 22 decembrie despre suspendarea susnumitul articol, deci despre abrogarea susnumitei interdicții, lucru ușor previzibil în condițiile unei Românii aflate într-o adâncă penurie de cadre superior calificate. Odată cu suspendarea contractului mi-au fost luate și două dintre cele patru concerte programate până la sfârșitul stagiunii și distribuite noului venit, iar asta fără a fi informat oficial. Am aflat acest lucru de la avizierul orchestrei. (Ar fi fost distractiv să-mi fi cumpărat deja biletul de avion pentru ianuarie). Mai mult decât atât, programul primului dintre cele două concerte dispărute, program alcătuit de mine, i-a fost transferat în totalitate noului venit fără nici o jenă, iar la al doilea, cel de închidere de stagiune, a fost înlocuită Simfonia a 3-a de Enescu, adevărat eveniment cultural, cu o serie de dansuri slave și ungare de Dvorak și Brahms. Se știa de foarte mult timp, inclusiv de către Orchestră, de cel puțin o jumătate de an, că voi fi înlocuit indiferent de efectul legii. În condițiile acestea am considerat ca fiind inoportrună continuarea activității mele la Filarmonica Transilvania atâta vreme cât această persoană se va mai afla la conducerea instituției. Titlul de Dirijor Emerit, dealtfel inspirat de către prim concertmaestru Ana Török și în nici un caz dorit de doamna Sbârciu, l-am acceptat în scris înainte orchestrei și de aceea nu l-am putut refuza în mod deschis pe scenă.
Înțeleg că este și o problemă de comunicare.
De altfel, una dintre marile probleme din Filarmonică este și lipsa de comunicare directă cu doamna manager în acele cazuri în care așa ceva se impune. Este anormal pentru dirijorul principal al Filarmonicii să relaționeze doar prin intermediul birourilor. Doamna manager nu răspunde nici la telefon și nici la mesajele scrise. Același lucuru li se întâmplă chiar și Maestrului Lawrence Foster sau Maestrului Vasile Jucan, parteneri ai Filarmonicii la fel de importanți ca și mine. Se naște astfel din start o atmosferă nesănătoasă, tensionată, neprietenoasă într-o relație ce ar trebui să fie de colaborare, încredere și respect reciproc. Afirmațiile mele pot fi oricând dovedite prin reluarea corespondenței oficiale pe care am avut-o cu Filarmonica, petrecută exclusiv între birouri și mine. În relația cu Orchestra se practică o lipsă de transparență asemănătoare. Deciziile sunt ambigue, nu se știe adeseori nimic precis, zvonistica e la ea acasă, orchestra a fost divizată în cel puțin trei fracțiuni, o parte din aceasta, doar o parte votează performanța dirijorilor, se vorbește în șoaptă, pe la colțuri, cu privirile îndreptate în jos, fără a se spune lucrurilor pe nume. Atmosfera generală a devenit toxică.
Care sunt atribuțiile dirijorului principal?
În mod normal dirijorul principal, chiar dacă nu poartă investitura oficială de director artistic, așa cum se întâmplă prin multe părți ale lumii, participă activ la organizarea activității orchestrei, la alcătuirea programelor stagiunii și are un cuvânt de spus și la distribuirea unor invitați. (Cu această ocazie trebuie să dezvălui și faptul că am participat până acum la două conferințe de presă pentru lansarea noii stagiuni, în 2023 și 2024, fără a mi se comunica măcar cu o zi înainte conținutul stagiunii. Aflam pe loc ce a fost programat, iar în virtutea funcției mele trebuia să răspund presei la întrebări pentru care nu eram pregătit. Momente penibile pe care le-am semnalat direcțiunii la acel moment fără vreun rezultat în viitor). Tot dirijorul principal răspunde în mod direct de nivelul de performanță al orchestrei. Deasemenea este îndreptățit să-și alcătuiască după cum crede de cuviință programele conduse de el însuși, consultându-se și cu comitetul artistic, ținând seama de criteriul de diversitate stilistică, dificultate, serviciu cultural către comunitate, ritmicitate în repetarea unor titluri, etc. Mai mult, acesta are prioritatea absolută repertorială față de invitați pe perioada desfășurării contractuale. (Ca atare Maestrul Foster, în calitatea lui de dirijor principal invitat, dar și de artist perfect familiarizat cu regulile de funcționare ale unei instituții de concert, m-a consultat telefonic înaintea fiecărei stagiuni asupra a ceea ce doream să dirijez lăsându-mi întâietatea în caz de coliziune repertorială). În sfârșit, dirijorul principal ar trebui să facă și el parte din organele colective de conducere sau, dacă nu poate fi de față să fie informat (mail, teleconferințe..) asupra discuțiilor și să i se consemneze opiniile. Nici până astăzi nu știu din cine este alcătuit consiliul de conducere și consiliul artistic al Filarmonicii cu toate că mi-am exprimat dorința de a participa. Toate aceste atribute, drepturi și obligații, mi-au fost refuzate sistematic în timpul petrecut la Cluj.
Ce se va întâmpla cu Orchestra Regală de Tineret a Filarmonicii clujene?
Cu Orchestra de tineret nu știu ce se va întâmpla. Personal nu am mai primit nici un semn referitor la vreo posibilă continuare al activității mele cu ei. Se poate doar presupune că va continua să existe în vizorul noului dirijor permanent, domn străin la propriu și la figurat, sau cu niște invitați așa cum a fost în toamnă, cazul cu Gilbert Varga. Remarcabil a fost și acest episod în care nimeni, de data asta chiar nimeni, nici măcar de la birouri nu mi-a pomenit despre o asemenea inițiativă. (Se înscrie și asta în tipul de secretoșenie caracteristică actualei conduceri). Îmi este clar că nu este ,,orchestra mea”, nici nu am vreo pretenție, doar că această condiție de simplu slujbaș mi se induce destul de limpede prin ocultarea oricărei informații privitoare la activitatea lor în lipsa mea, nicidecum în a mai fi și consultat în vreo privință asupra vreunor proiecte de perspectivă, a programului abordat sau al alegerii unui dirijor invitat. Cu toate că la apariția ei am fost desemnat ca un fel de mentor permanent al acesteia (numele meu dădea bine în proiect pe atunci), în fapt rămâne doar ideea că acest ansamblu este creația exclusivă a doamnei Silvia Sbârciu, eu fiind doar un angajat ocazional, cu bucata.
Ce vă reproșați?
Dacă e ceva ce mi-aș putea reproșa acum, atunci regret că inițial, la începutul colaborării cu această doamnă, mânat probabil de anacronicul meu ,,entuziasm juvenil”, defect ridicol de care nu voi scăpa probabil niciodată, cât și de naivitatea nepermisă la vârsta mea cu care mă dedic permanent unor proiecte pe care le socotesc demne în a investi, mi-am imaginat că părerile mele, uneori sfaturi, venite din partea unui om cu viziune și experiență artistică superioară ar putea ajuta într-o cauză pe care o socoteam ca fiind comună, adică prosperarea filarmonicii. Subliniez, nu a mea, a Filarmonicii ! Cu timpul am constatat că sugestiile mele erau văzute ca o tentativă de subminare a autorității directoriale. Nu odată am auzit-o autonumindu-se Regină, lucru declarat și altora din birouri, dar și că ea nu va pleca de la direcția Filarmonicii decît ,,cu picioarele înainte”, lucru declarat mie personal. Același comportament care l-a făcut și pe Gabriel Bebeșelea , dealtfel un dirijor eminent, să plece de aici. Același slogan cu cele ,,două săbii nu încap în aceeași teacă” a făcut-o să nu se poată înțelege cu Maestrul Jucan. Cu greu am convins-o să accepte în 20 martie un program dedicat compozitorilor și interpreților clujeni, program admis doar după ce am lămurit-o că îi face bine ei în propriul raport de activitate, și nu mie, chiar dacă nu va avea o sală arhiplină. Sper să îl păstreze intact și să-l dea noului dirijor permanent ca pe o dovadă pentru cineva care dorește să servească cultura clujeană.
Din punctul Dvs de vedere, ce părere aveți despre noua sală de concerte Heritage a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima?
Privitor la Sala Heritage, nu pot să am decât regrete că s-a revenit atât de repede la vechea sală. A fost o altă mutare greșită prin care Filarmonica nu doar a pierdut, dar s-a făcut și de râsul târgului. E de neimaginat să primești aproape cadou o sală nouă, admirabilă din toate punctele de vedere, cel al imaginii ca instituție importantă, al spațiului de pe scenă, al acusticii, al confortului tuturor, instrumentiști și administrație inclusiv, iar apoi să te întorci după o lună la mizeria ta cea dragă. Obiecțiile făcute de doamna Sbârciu au fost demolate în timp punct cu punct. Consiliul Județean s-a obligat să plătească integral chiria pretinsă de Academie. Publicul a umplut literalmente sala de 1030 de spectatori la toate concertele susținute acolo în pofida distanței față de centru și al traficului greoi. De altfel, într-un viitor apropiat erau puse la dispoziție 140 de locuri de parcare în afară de mijloacele de transport în comun perfect funcționale la orice oră. Cât despre acustică, aceasta nu este în nici un caz rea. Are desigur unele mici neajunsuri ce pot fi corectate în primul rând în timpul de ,,așezare” necesar oricărei construcții noi, la fel ca la o casă nouă. Apoi, prin anumite intervenții minore operate de acusticieni, dar și prin amenajarea unor structuri suplimentare de pe scenă menite să dea noi distanțări de suprafață și înălțime pentru orchestră. Același lucru și pentru cor. Faptul că în aceste condiții managera a decis împotriva votului covârșitor al orchestrei, favorabil rămânerii la noua sală, să revină la vechiul sediu asumându-și și cheltuielile suplimentare aferente mutatului dublu, este foarte discutabil. La fel ca și sfidarea acestui vot de peste 70 pentru a rămâne față de 19 pentru revenire.
În concluzie…
În concluzie îmi exprim doar profunda dezamăgire privitoare la noua mea perioadă clujeană, oraș pe care l-am iubit dintotdeauna, măcar pentru faptul că unica mea fiică, Ioana, este născută acolo, sau măcar că între anii 1980-87 am realizat printre multe alte discuri, o integrală Anton Bruckner ce a fost preluată de la Electrecord și transpusă pe digital de către casa japoneză de discuri TOBU, iar astăzi circulă în Japonia și Statele Unite. Mi-e greu să-mi reproșez ceva serios privitor la activitatea mea de doi ani. Știu doar că am făcut cîteva concerte bune, cu sală plină și un public satisfăcut, că am introdus un repertoriu interesant și mai puțin bătut, că orchestra n-a scăzut în calitate sub conducerea mea. Știu doar că în acest scurt timp am reușit să aduc orchestra la festivalul de la Thessaloniki, avându-i ca soliști pe Leonidas Kavakos și pe Victoria Mulova, artiști de enormă platformă internațională, greu de imaginat ca putând fi vreodată aduși într-o stagiune clujeană. În plus unul dintre aceste concerte a fost preluat de canalul Medici și apoi de Mezzo – Arte, lucru la fel de important pentru imaginea instituției. În plus am reușit să programez întregul ansamblu de aproximativ 150 de artiști, cor și orchestră în Festivalul Internațional George Enescu, refuzând colaborarea mea obișnuită propusă de festival cu o orchestră de anvergură europeană, considerând că datoria mea ca dirijor permanent al Filarmonicii Transilvania mă obligă să optez pentru ceea ce consideram a fi de drept casa mea. Mai regret și că doamna manager nu a fost suficient de interesată pentru a promova și susține un turneu cu Arta Fugii de Bach-Bergel, turneu inițiat de mine în colaborare cu ICR-urile din Budapesta, Viena, Praga, Varșovia și Berlin, în cadrul Anului Internațional J S Bach și în care Orchestra noastră urma să cânte, în afara localităților mai sus menționate, și la Thomas Kirche din Leipzig, ca și la Berlin și Potsdam. Probabil că lipsa dumneaei de interes se datora și faptului că inițiativa îmi aparținea doar mie. Iar un ultim regret este acela că nu voi mai putea realiza înregistrarea Concertului pentru două piane de Mozart, la sugestia Elisabetei Leonskaia, disc propus recent mie de casa WARNER din Statele Unite. Va trebui să găsesc o altă orchestră pentru acest proiect cu Elisabeta Leonskaia. Uși închise, uși deschise.
Demostene Șofron
Articolul Cristian Mandeal: Uși închise, uși deschise. Maestrul rupe tăcerea după retragerea șocantă de la Filarmonica „Transilvania” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
