Ansamblul de dansuri armenești Hayakaghak din municipiul Gherla încheie un sezon estival plin de succese. Pe lângă evoluțiile din țară, la sfârșitul lunii august tinerii conduși de Ursan Esztegar Erika au avut onoarea să participe în Paralia, Grecia, la un festival interetnic internațional, unde au dus dansul și cultura armeană peste hotare. Talentații dansatori au trăit clipe de emoție și mândrie, reprezentând tradițiile comunității armenești din orașul clujean și bucurându-se de o experiență unică alături de oameni pasionați de dans și de arta coregrafică din întreaga lume. Pentru mesagerii artei și culturii gherlene au fost momente de neuitat, cu ocazia manifestării artistice susținând mai multe spectacole, care s-au bucurat de mare succes, gazdele apreciind mult evoluția excelentă a dansatorilor de pe Someș. Printre altele jucăușii armeni din Gherla au prezentat tradiționalele piese ”Sardarapat” , „Im Anune Hayastan E”, Hzor Hayastan”, ”Tsaghkadzori” și ”Vartavar”, ultimul dans reprezentând o înviorare caracterizându-se prin stropirea oamenilor cu găleți de apă. Dansul este unul vioi, iar dansatorii sunt practic APA. Publicul grecesc a gustat din plin dinamismul jocurilor susținute în Paralia, unde oaspeții români au fost primiți cu multă căldură, ca de altfel peste tot pe unde se urcă pe scenă.
Ansamblul ”Hayakaghak” din Gherla a luat ființă în anul 2012. Armenii din fostul Armenopolis nu sunt doar o comunitate, ci o familie mare, ca urmare și dansurile sunt expresia sentimentelor, iubirii poeziei. O îmbinare a multitudinilor de idei, provenite de la fiecare dansator în parte. Sunt dansuri rituale, foarte vechi, fiecare în parte având costumul său specific, culorile și ornamentele sale. Nu e de mirare dacă spectatorii greci i-au însoțit cu aplauze frenetice pe acești tineri minunați, dornici de afirmare , indiferent unde evoluează.
Szekely Csaba
Articolul Dansatorii armeni din Gherla în Grecia apare prima dată în ziarulfaclia.ro.