May 23, 2024

În perioada 29-31 martie 2024, trei membri ai Comitetului de Înfrățire Beauvais (Franța), au fost prezenți la Dej, din delegație făcând parte Fréderic Dumont, președintele Comitetului de Înfrățire Beauvais, Nathalie Oulés, profesoară de pian la Conservatorul din Beauvais și tenorul Nicolas Morant, student în cadrul aceleiași instituții.

Vineri, 29 martie 2024, francezii au vizitat municipiul Cluj-Napoca și s-au întâlnit cu soprana Ioana Badiu-Avram, lector universitar doctor în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” și solistă a Operei Naționale din Cluj. Ioana Badiu-Avram va reprezenta Dejul în cadrul Concertului „OPERA Ziua Europei” care va avea loc în 4 mai pe scena Teatrului Național Beauvaisis și unde va cânta împreună cu tenorul francez Nicolas Morant, alături de soliști și orchestre emblematice din orașele înfrățite cu Beauvais: Maidstone (Marea Britanie), Witten (Germania), Setúbal (Portugalia) și Tczew (Polonia). Municipiul Dej este înfrățit cu orașul francez, din anul 2003. Concertul „OPERA Ziua Europei – pentru pace și fraternitate”, este dedicat împlinirii a 43 de ani de istorie comună europeană.

Pe parcursul șederii lor în municipiul de pe Someș, francezii însoțiți de profesorii Lucian Iosip și Marius Cristurean, președintele Asociației Francofone Dej, s-au întâlnit cu primarul Morar Costan, au vizitat Școala „Mihai Eminescu”, Colegiul „Andrei Mureșanu” și Muzeul Municipal, precum și comuna Jichișul de Jos, unde au stat de vorbă cu primarul Ioan Moncea și au fost oaspeții familiei Cristian Rus.

Duminică, 31 martie 2024, delegația franceză a sărbători Paștele la Biserica din Codor, păstorită de părintele Mihai Bodnariuc. Cu acest prilej, cei doi artiști lirici, Ioana Badiu-Avram și Nicolas Morant, au cântat pentru prima dată împreună în public. Ziua s-a încheiat în buna tradiție a ospitalității românești, cu o masă festivă oferită de familiile Silviu Rus și Adrian Haranguș.

Așa cum a subliniat primarul Costan Morar, relațiile dintre municipiul Dej și orașul Beauvais, datează din 1990, intermediate fiind de Asociația „Spital Dej 2000” și Asociația „Les foulée de la rue”, iar în prezent, continuate prin Comitetul de Înfrățire al orașului Beauvais și primarul orașului francez, Franck Pia. Continuitate marcată prin numeroase schimburi culturale și sportive.

M. Vaida

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *