Dacă e să fiu nemulțumit de ceva, atunci acel ceva vizează prezența publicului, cca 300 de spectatori atât săptămâna trecută-joi 2 aprilie, Petite messe solennelle de Rossini-, cât și în recentul concert de joi 9 aprilie, cu un program interesant-Concertul pentru pian și orchestră în fa diez minor op 20 de Scriabin; Cantique de Jean Racine op 11 și Recviem op 48 de Gabriel Faure-ca piese incluse în program și interpretări de top grație dirijorilor Julio Garcia-Vico și Cornel Groza/cor, soliștilor invitați, pianistul Csiky Boldizsar, respectiv Modra Noemi/soprană și Cristian Hodrea/bas-bariton. Explicații pentru absențe s-ar putea găsi, nu insist asupra lor, păcat doar de multele scaune goale.
Dirijorul Julio Garcia-Vico (n. 1992, Cadiz, Spania) a fost surpriza plăcută a serii. Cei care l-au văzut joi 9 aprilie, au putut aprecia siguranța, eleganța și precizia gestului dirijoral. Și chiar dacă face parte din noua generație de dirijori spanioli, s-a făcut remarcat prin sensibilitatea cu care modelează discursul muzical. Unul caracterizat prin rigoare și expresivitate, care pun în valoare detalii și nuanțe sonore. Sunt abordări elegante, bine structurate, evitări ale excesului de dramatism în favoarea unor ample și transparente construcții sonore. În repertoriul vocal-simfonic, cele două piese Faure, remarc atenția acordată relației ochestră-cor în Cantique de Jean Racine op 11 (linie melodică amplă, fluentă, armonii calde și luminoase, echilibru între vocile corale), respectiv orchestră-cor-soliști în Recviem. Prezența sa la pupitrul dirijoral, fără partituri în cazul lucrărilor de Faure, a contribuit la crearea atmosferei nu numai expresive, ci și unitare. Cantique de Jean Racine trebuie privită ca o lucrare aparte, de liniște și puritate sonoră, meditație care anticipează universul spiritual din Recviem. Cel din urmă distingându-se prin viziunea profund umană și luminoasă asupra morții. Partitura propune o atmosferă de pace, resemnare și speranță, targetul reprezentându-l mai mult ideea de odihnă eternă decât de judecată sau teamă. Momente precum Pie Jesu sau In Paradisum ilustrează cel mai bine estetica purității și a luminii interioare.
Recviemul lui Faure poate fi perceput și ca o meditație sonoră asupra liniștii, principalele mijloace de expresie fiind delicatețea și echilibrul.
Corul condus de Maestrul Cornel Groza a fost din nou la înălțime, lucru semnalat și în alte cronici. În care am semnalat, o fac din nou, frazarea fluridă, recreerea atmosferei contemplative, interpretări calde, introspective, emoționante prin liniște și finețe.
Soprana Modra Noemi a impus prin puritatea timbrului și naturalețea frazării, vă ofer un singur exemplu, Pie Jesu, în care linia melodică a fost susținută cu delicatețe de apreciat. Bas-baritonul Cristian Hodrea a adus plusul de gravitate și stabilitate. Vocea caldă a conturat, cu autoritate, momentul solistic Libera me, intensitatea expresivă fiind atent echilibrată de un control tehnic bine stăpânit.
Concertul pentru pian în fa diez minor op 20 de Scriabin-Allegro, Andante, Allegro moderato-l-a avut ca solist pe Csiky Boldizsar, pianist la care am remarcat fuziunea rafinată între lirismul introspectiv și tensiunea dramatică specifică limbajului muzical scriabinian de început. Spun de început având în vedere că Scriabin își compune concertul la vârsta de 24 de ani, în 1896, lucrare romantică timpurie, singura de acest gen compusă de compozitor.
Încă din prima parte, Allegro, Csiky Boldizsar evidențiază arhitectura discursului muzical, evitând excesele de rubato și optând pentru coerența stilistică controlată. În partea a doua, Andante, avem parte de o construcție remarcabilă, ce pune în valoare cantabilitatea liniei melodice și transparența acompaniamentului, sunetul capătând o valoare aproape vocală. Allegro moderato a fost abordat cu energie și claritate ritmică. Pasajele de virtuozitate au fost rezolvate cu siguranța tehnică cunoscută. Interpretarea lui Csiky Boldizsar a oferit o lectură matură și echilibrată, evidențiare a dimensiunii romantice de care aminteam, și a germenilor modernității, captând atenția publicului prin sinceritate și profunzime artistică. Așa cum o face de fiecare dată.
Demostene Șofron
Articolul Din fotoliul de orchestră Armonii contrastante: Alexander Scriabin și Gabriel Faure apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
