În această săptămână, la Arad şi Baia Mare, au avut loc două prelevări multi-organ. 6 români au fost readuşi în cursa vieţii prin transplant de ficat şi rinichi, alţi 2 pacienţi şi-au recăpătat vederea datorită transplanturilor de cornee, iar şi mai mulţi vor avea o viaţă normală prin transplant de ţesuturi osteotendinoase, datorită generozităţii altor oameni şi efortului colectiv al echipelor medicale implicate în activitatea de donare şi transplant.
#Arad
Aceasta a fost prima prelevare multi-organ în cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Arad, realizată în anul 2024.
Miercuri, 16 octombrie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Arad, familia unui pacient în vârstă de 48 de ani, aflat în moarte cerebrală, a găsit puterea de a oferi şansa la viaţă pentru alţi oameni necunoscuţi. Întregul efort a fost realizat datorită echipei ATI şi echipei de coordonare a spitalului arădean, formată din Dr. Maria-Daniela Moţ – coordonator transplant şi Dr. Adrian Crişan – KDP.
Echipele medicale implicate pentru prelevare au fost de la Institutul Clinic Fundeni pentru ficat, #ICUTR Cluj-Napoca pentru rinichi, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti pentru cornee şi Spitalul Clinic Colentina pentru os-tendon.
Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni, încă o viaţă a putut fi salvată în urma intervenţiei realizate, la ICUTR alţi doi pacienţi au primit şansa la o viaţă mai bună datorită transplanturilor renale. Grefele os şi tendon au ajuns la Banca de Ţesut din Spitalul Clinic Colentina, iar corneea a fost transplantată la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.
#Baia Mare
Două zile mai târziu, la Baia Mare, familia unui alt pacient, în vârstă de 62 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală la secţia ATI de la Spitalul Judeţean de Urgenta „Dr Constantin Opriş” Baia -Mare, găsea puterea de a ajuta alţi oameni, de a oferi altor familii şansa de a-i avea pe cei dragi alături, fiind de acord cu donarea de organe. Datorită profesionalismul echipei ATI şi de coordonare a spitalului băimărean, coordonată de Dr. Adriana Stoicovici şi Dr. Andrei Mureşan – KDP, alţi pacienţi se vor putea bucura de viaţă în urma intervenţiilor de transplant hepatic şi renal.
La Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, doi pacienţi au fost salvaţi de la dializă datorită transplanturilor renale.
La Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor, a avut loc al doilea transplant hepatic, de la începutul programului anul acesta. Astfel, programul de transplant renal şi hepatic, dispun acum de infrastructura completă de a adresa nevoia populaţiei în toate regiunile ţării.
#Noul Registru Naţional de Transplant
Cu acest prilej, anunţăm faptul că Guvernul României, a aprobat miercuri, prin hotărâre de guvern, noul Registru Naţional de Transplant care asigură trasabilitatea şi transparenţa în activitatea de donare şi transplant, dezvoltat de Agenţia Naţională de Transplant şi Ministerul Sănătăţii – România, prin proiectul european SIPOCA 696. Acest aspect este important, deoarece consolidează încrederea populaţiei în sistemul de sănătate şi programul de transplant românesc. Noul RNT va fi pus în funcţiune până la sfârşitul acestui an.
#UMFCD
Între Agenţia Naţională de Transplant şi Universitatea de Medicina şi Farmacie „Carol Davila”, a fost încheiat un protocol de colaborare, prin care studenţii medicinişti vor avea „misiunea” de a informa studenţii de alte facultăţi din ţară cu privire la donarea de organe şi ţesuturi şi impactul acestui act asupra vieţilor omeneşti.
#Campanie de promovare
De luna viitoare, va începe campania de promovare a Agenţiei Naţionale de Transplant împreună cu Ministerul Sănătăţii, iar ca parte a campaniei s-a realizat un material video, care are ca scop să crească semnificativ conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei faţă de acceptarea practicii de donare, contribuind astfel la salvarea vieţilor celor care aşteaptă un transplant.