Preşedintele american, Donald Trump, a denunţat miercuri încălcarea de către Rusia a spaţiului aerian polonez, în urma incursiunii a cel puţin 19 drone ruseşti, care au fost doborâte de forţele mai multor ţări europene aflate sub coordonarea NATO, transmite EFE.
„Ce face Rusia încălcând spaţiul aerian al Poloniei cu drone? Iar începem!”, a întrebat preşedintele pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Cel puţin 19 drone armate ruseşti au pătruns în spaţiul aerian polonez miercuri dimineaţa devreme, determinând armata poloneză, precum şi alte aeronave şi sisteme de apărare aeriană ale unor aliaţi precum Ţările de Jos, Germania şi Italia, să respingă intruziunea sub coordonarea Comandamentului aerian al NATO.
Guvernul polonez a calificat incidentul drept „un act de agresiune”, în timp ce Rusia a negat „orice intenţie de a ataca Polonia” şi şi-a exprimat disponibilitatea de a deschide consultări cu această ţară.
Trump îşi exprimă frustrarea de luni de zile faţă de refuzul Rusiei de a pune capăt războiului din Ucraina şi l-a primit pe omologul său rus Vladimir Putin în Alaska la 15 august pentru a da un impuls negocierilor, însă întâlnirea s-a încheiat fără progrese concrete.
Anterior, miercuri, preşedintele a cerut Uniunii Europene să impună tarife de 100% Chinei şi Indiei pentru achiziţionarea de petrol rusesc, în încercarea de a creşte presiunea asupra Moscovei.
Articolul Donald Trump denunţă încălcarea de către Rusia a spaţiului aerian al Poloniei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.