May 17, 2025

Două focare de pestă porcină africană au fost confirmate în judeţul Cluj, fiind instituite planuri de măsuri în zonele respective, informează Instituţia Prefectului, vineri, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, prefectul Maria Forna, însoțită de doamna subprefect Maria Buzaș- Fekete și domnul subprefect Florentin Burz, au efectuat vineri o vizită la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj, unde au avut loc discuții cu conducerea Direcției pentru a găsi soluții în vederea stabilirii unui plan de măsuri pentru combaterea focarelor.

„Discuțiile s-au axat pe modul în care instituția gestionează controalele sanitare veterinare, prevenirea și combaterea bolilor la animale – un aspect crucial pentru sănătatea publică – precum și siguranța produselor alimentare, de la producție până la consum. S-a pus accent pe eforturile continue de implementare a legislației europene în domeniu, asigurând astfel că standardele de siguranță alimentară din județul Cluj sunt la nivelul celor mai înalte cerințe comunitare.

Un alt subiect de discuție a fost legat de focarele de pestă porcină africană care în acest moment se regăsesc în comunele Geaca și Cuzdrioara, și planul de măsuri pentru prevenirea și controlul focarelor. De asemenea, au fost discutate și aspecte legate de epidemia de febră aftoasă, prezentă în câteva state europene și măsurile de siguranță în vederea prevenirii prezenței acesteia”, a transmis prefectul Maria Forna.

Articolul Două focare de pestă porcină în județul Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *