Grupul Banca Transilvania a deschis la Viena, zilele trecute, seria evenimentelor internaționale din 2026, prin organizarea, împreună cu Ambasada României în Republica Austria, a evenimentului „Connecting Growth – Investing in Romania”. Acesta a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri românesc și austriac, ai diplomației românești, precum și ai Băncii Transilvania și ai BT Capital Partners. La dialogul dedicat oportunităților și perspectivelor economice și investiționale ale României au participat Andrea Amza-András, însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasada României în Republica Austria, Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania, Christina Verchere, CEO OMV Petrom și Brigit Reiter-Braunwieser, Team Lead & Director CEE Austrian Business Agency.
„România are astăzi o fereastră de oportunitate pe care trebuie să o valorificăm inteligent. Prin poziția geostrategică, apartenența la piața europeană și prin resursele umane foarte bine pregătite, țara noastră devine tot mai atractivă pentru investiții solide și pe termen lung. La Viena am avut ocazia să prezentăm aceste atuuri și să arătăm că România este atât o destinație competitivă, precum și un partener de încredere pentru dezvoltare. Banca Transilvania și BT Capital Partners sunt alături de companiile românești în strategia lor de internaționalizare și rămân angajate să creeze punți economice între România și piețele europene. Credem în potențialul mediului de afaceri românesc și în capacitatea sa de a genera valoare în regiune. Misiunea noastră este să transformăm proximitatea într-un avantaj strategic și să transformăm oportunitățile în rezultate concrete pentru clienții și partenerii noștri” – a declarat la eveniment Ömer Tetik.
În mesajul său, Andrea Amza-András a subliniat că relațiile economice dintre cele două țări se află într-un moment de maturitate și de oportunitate strategică, beneficiind de un potențial considerabil de extindere și aprofundare: „Pe acest fundament solid, considerăm că următoarea etapă a parteneriatului bilateral ar trebui să se concentreze pe colaborarea directă dintre companiile românești și austriece, pe dezvoltarea în comun a unor proiecte inovatoare, pe schimbul de know-how și pe crearea de valoare adăugată pentru ambele piețe. Experiența arată că dezvoltarea economică este mai puternică și mai durabilă atunci când este construită împreună. În acest context, Ambasada României în Republica Austria rămâne activ implicată în sprijinirea diplomației economice și al cooperării dintre mediile de afaceri ale celor două țări. Cu obiectivul clar de a susține companiile românești în procesul lor de internaționalizare, misiunea diplomatică a lansat recent, împreună cu un grup de români stabiliți în Austria, Platforma Romanian Business Innovation Platform Austria. ”.
Austria este al doilea cel mai mare investitor în România, după Germania, o prezență puternică în energie, sectorul bancar, industrie, infrastructură și servicii, domenii esențiale pentru competitivitatea economiei românești. Relația economică dintre România și Austria se bazează pe interdependență economică, schimburi comerciale constante și un mediu antreprenorial dinamic, consolidate de apartenența comună la Uniunea Europeană și la Spațiul Schengen.
Beniamin Pascu
Articolul Eveniment de prestigiu la Viena: Banca Transilvania a deschis „Connecting Growth – Investing in Romania” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.