April 17, 2026

Cei care au fost prezenți la vocal-simfonicul de marți 26 august-Missa solmenis în re major, op 123 de Beethoven– nu vor uita devreme performanțele solistice și interpretative ale celor direct implicați, Cristian Mandeal/dirijor, Cornel Groza/dirijorul Corului, Lucy Crowe/soprană, Jess Dandy/mezzo, Benjamin Hulett/tenor, Alastair Miles/bas, Orchestra și Corul Filarmonicii Transilvania. Este genul de vocal-simfonic pe care ți-l dorești să-l vezi și să-l asculți și la final să exclami așa trebuie cântat, alte variante nu mai există. Este artă  la superlativ, comparabilă doar cu marile scene de concert.

Festivalul Internațional George Enescu la Cluj a debutat sub cele mai favorabile auspicii. Și sunt întrunite toate premisele pentru a continua la același nivel înalt, gândindu-mă doar la prezențele Cvartetlor Belcea și Leonkoro (joi 28 august, 19:00), la Orchestra Simfonică WDR din Koln, dirijată de Cristian Măcelaru (marți 2 septembrie, 19:00), respectiv Orchestra de cameră Academy of St. Martin in the Fields din Londra (joii 11 septembrie, 19:00).

Revin însă la seara de marți 26 august. Și vă supun atenției cele scrise de Beethoven: Când compunem muzică religioasă, trebuie să avem în vedere imnurile mănăstirilor, trebuie să examinăm cu atenție cele mai bune traduceri ale versurilor și să studiem prozodia psalmilor și a imnurilor catolice (…) Dumnezeu este mai apropiat de mine decât de alți compozitori și sunt atașat Lui fără teamă. Regăsim sfaturile sale în Missa solemnis în re major op 123, care  respectă textul tradițional al Ordinariului latin, mă refer la Kyrie, Gloria, CRedo, Sanctus & Benedictus și Agnus Dei. Fundament religios judicios construit,  pe cât de grandios, pe atât de copleșitor ideatic și muzical, merit al Maestrului Mandeal. Intră în discuție coerența și cursivitatea construcției muzicale, creșterile bine dozate, schimbările de tempo-uri, claritatea dialogurilor dirijor-soliști-Cor și Orchestră. Cu  încă un exemplu, excelentul solo dar și dialog cu Orchestra al prim-violonistei Ana Torok (Sanctus & Benedictus).

Corul Filarmonicii Transilvania este la ora actuală, cel mai bun din țară. Am mai spus și scris acest lucru. Partitura la Missa solemnis în re major op 123 întărește afirmația și cele scrise în articolele anterioare. Vorbim, dacă e să intru în câteva amănunte, de siguranță vocală, frazări îngrijite, voci sonore, calde și generoase. Cât privește Orchestra, ar fi suficient să vorbesc și să scriu despre omogenitate, dezinvoltură tehnică, discurs orchestral profund și sugestiv, marcat de culori timbrale și claritate a sunetelor.

Am lăsat anume pentru finalul rândurilor cvartetul vocal, cu siguranță unul dintre cele mai bune ascultate în ultimii ani pe scena de concert clujeană, artiști britanici posesori ai unor c. v.-uri remarcabile. Ca privire generală, sunt de notat finețe în expresie, preocuparea pentru claritatea și acuratețea sunetului și a frazării, buni creatori de atmosferă și de imagini evocatoare, omogenitate, sinceritatea în redarea fiecărui pasaj. Ca să-l  citez pe Rostropovici,  artiștii și publicul au rezonat cu sufletul compozitorului și cu Dumnezeu deopotrivă.  Având în vedere și cele postulate de Liszt, În artă, numele lui Beethoven e sfânt!

Tristețe și dezamăgire

Din păcate, programările anterioare ale Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca în Festivalul Internațional George Enescu de la București, au fost supărătoare, penibile îndrăznesc să afirm, prezența clujenilor bucurându-se mai mult de  ore de matineu, 11:00, 12:00…, preferată fiind Sala Radio.

De data aceasta, concertul vocal-simfonic al Filarmonicii Transilvania a fost programat la orele 16:30 (!!!), e drept,  pe scena Ateneului Român, vineri, 29 august. Chiar nu se putea găsi ora firească 19:00 sau, de ce nu, 19:30, 20:00 chiar. 16:30 este ora la care mulți iubitori ai muzicii clasice sunt încă la serviciu. Cred, părere personală, că la baza programărilor aiurea stă invidia organizatorilor. Oricum, Filarmonica Transilvania este pe mai departe,valoric vorbind, peste cea a Filarmonicii Enescu.

Demostene Șofron

 

Articolul Festivalul Internațional George Enescu la Cluj 2025 – Și plin este cerul și pământul de slava Ta! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *