IMM România susţine introducerea unui colector unic, a unei licenţe şi a unei metodologii unitare de remunerare, în observaţiile transmise asupra proiectului de lege privind reorganizarea autorităţilor publice din domeniul culturii şi modificarea Legii 8/1996, pentru a reduce birocraţia şi a maximiza veniturile titularilor de drepturi. Potrivit unui comunicat, IMM România solicită, printre altele, desfiinţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi reorganizarea Ministerului Culturii prin preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor acestui organism. Totodată, reprezentanţii organizaţiei cer desemnarea cât mai rapidă a unui singur organism comun de colectare pentru toate domeniile de creaţie şi toate categoriile de drepturi de autor, aşa cum se menţionează şi în Directiva 2014/26/UE, pentru simplificarea şi eficientizarea sistemului de încasare a remuneraţiilor. Organizaţia patronală mai solicită reducerea termenului privind funcţionarea noului organism comun de colectare de la maximum trei ani, cum este prevăzut în proiect, la maximum trei luni de la intrarea în vigoare a legii modificate, precum şi excluderea celor doi colectori comuni prevăzuţi să funcţioneze în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, care ar urma să colecteze remuneraţiile până la operaţionalizarea organismului comun de colectare.
„Directiva europeană urmăreşte diminuarea costurilor de administrare. Existenţa a două structuri administrative separate pentru aceeaşi activitate de colectare conduce la creşterea cheltuielilor de funcţionare ale OGC-urilor (Organisme de Gestiune Colectivă, n.r.), reducând astfel fondurile care ajung efectiv la artişti. Implementarea unui colector unic reprezintă singura soluţie eficientă pentru simplificarea sarcinilor administrative ale comercianţilor şi pentru maximizarea veniturilor titularilor de drepturi”, se mai precizează în document. De asemenea, IMM România doreşte obţinerea unei singure licenţe de la un singur organism comun de colectare pentru toate domeniile de creaţie şi toate categoriile de drepturi de autor, pentru simplificarea şi eficientizarea procesului de colectare, precum şi implementarea unei proceduri unice pentru emiterea tuturor licenţelor neexclusive. Totodată, organizaţia cere stabilirea unei singure remuneraţii pentru utilizatori, către un singur organism comun de colectare, aferentă tuturor domeniilor de creaţie privind drepturile de autor.
Articolul IMM România: Sistemul drepturilor de autor trebuie simplificat apare prima dată în ziarulfaclia.ro.