Universitatea Cluj a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 3-1 (1-0), marţi seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.
”U” a deschis scorul prin ivorianul Issouf Macalou (12), cu un şut de la 18 metri, deviat involuntar de Mario Tudose. Sârbul Jug Stanojev (63) a majorat diferenţa la doar cinci minute de la debutul său în tricoul lui ”U”, după ce a fost lansat de Oucasse Mendy. Macalou a realizat dubla (84), pe contraatac, din pasa lui Mouhamadou Drammeh.
Golul de onoare al oaspeţilor a fost reuşit de spaniolul Roberto Sierra (66), cu un şut din voleu, la centrarea lui Yanis Pîrvu.
Macalou a ratat incredibil din doi metri (49).
De la piteşteni, Kevin Brobbey (45) a trimis mingea în transversală, iar mingea expediată de Jakov Blagaic din lovitură liberă a fost respinsă de portarul Ştefan Lefter (77).
”U” este la a treia victorie consecutivă, iar FC Argeş a suferit al doilea eşec la rând.
În tur, FC Argeş s-a impus cu 1-0.
FC Universitatea Cluj – FC Argeş 3-1 (1-0), Cluj Arena – Cluj-Napoca
Au marcat: Issouf Macalou (12, 84), Jug Stanojev (63), respectiv Roberto Sierra (66).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)
Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitru asistent video: Marius Omuţ (Satu Mare)
Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) – CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) – LPF
Articolul Încă trei puncte pentru U Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.