April 20, 2026

Incendiu de proporții în localitatea Rogojel. Un atelier de tâmplărie a fost distrus de flăcările pornite de la arderea vegetației uscate. Echipajele ISU Cluj s-au luptat cu flăcările peste trei ore, intervenția fiind îngreunată de condițiile dificile de relief și de lipsa hidranților. Salvatorii reușind să oprească propagarea acestuia către locuințele din jur.

 

 

Solicitarea a venit în jurul orei 16.00, fiind trimise imediat două autospeciale din cadrul Detașamentului Huedin, precum și un echipaj SMURD. Din cauza vântului puternic, focul s-a extins și la un atelier de tâmplărie, astfel că forțele au fost suplimentate cu o autospecială de stingere de mare capacitate de la Punctul de Lucru Florești.

„Când pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție de aproximativ 300 de metri pătrați, dar și la vegetația uscată din jur. În primă instanță, salvatorii și-au concentrat eforturile asupra bunurilor aflate în mare pericol, cum ar fi o anexă gospodărească și o casă de locuit. Anexa a fost parțial afectată, însă colegii noștri au protejat în totalitate casa de locuit”, a transmis ISU.

Intervenția a avut loc într-o zonă greu accesibilă, iar misiunea a fost îngreunată de faptul că nu există surse de apă în apropiere. În consecință, o autospecială a fost nevoită să se deplaseze la o distanță de peste trei kilometri, pentru a efectua alimentarea cu apă dintr-un lac.

 

 

 

 

Articolul Incendiu de proporții în Vlădeasa apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *