April 17, 2026

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns sâmbătă seara la Cluj-Napoca, fiind adusă cu avionul pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, veniți pentru a întâmpina simbolul Învierii.

Momentul aducerii Luminii Sfinte marchează pentru credincioși începutul celebrării Învierii Domnului și este așteptat în fiecare an cu emoție și recunoștință. În această noapte, mii de credincioși participă la biserici pentru a primi Lumina și asistă la Slujba Învierii.

Pe aeroport s-au aflat, la aterizarea avionului ce a adus Lumina Sfântă, IPS Andrei Andreicuț. Înaltul Prelat a preluat Lumina Harică în jurul orei 21,30 şi a distribuit-o preoţilor prezenţi pe aeroportul clujean. În acest conttex, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a ținut să subliniize puterea miraculoasă a Luminii Învierii care unește întreaga creștinătate. Ierarhul a fpcut apel la mai marii lumii să înceteze conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu.

Invocând cuvântul evanghelic și tradiția milenară a coborârii Luminii la Sfântul Mormânt, IPS Andrei a reamintit că viața este cel mai prețios dar divin și că aceasta nu poate fi ridicată decât de Hristos și nicidecum de focul armelor.

Știm cuvântul Domnului Isus Hristos din Evanghelie: «Eu sunt Lumina Lumii». Lucrul acesta se adeverește și prin preocuparea aceasta frumoasă din Sâmbăta Paștilor când, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în mod minunat, în fiecare an se coboară Sfânta Lumină. Așa cum ați văzut și la televizor, în primele momente după ce s-a coborât nici nu arde. După ce se împarte la oameni, devine o lumină strălucitoare dar, în același timp, și arde. Faptul că în toată lumea se duce Lumina de la Ierusalim, care coboară în Sâmbăta Mare, în jurul orei două, creează o comuniune între toți cei care își pun nădejdea în Domnul Isus Hristos, în Lumina Lui, în mântuirea pe care El, prin jertfa crucii, ne-a adus-o nouă tuturor. Și înviind din mormânt a răspândit lumină tuturor.

Evanghelistul Ioan, în capitolul XIX al cărții sale, ne spune că în Ziua Învierii, Domnul Isus a apărut între ucenicii Săi și le-a zis: «Pace vouă!». Din nou a repetat faptul că lumina Lui trebuie să o împrăștie în toată lumea. Și faptul că acum, în Sâmbăta Mare, oamenii sunt preocupați de această Lumină Sfântă care se coboară în Mormântul Domnului de la Ierusalim, lucrul acesta creează o comuniune între toți cei ce cred. Domnul Hristos este Lumina și cei ce cred în El nu trebuie să umble în întuneric, pentru că lumina Lui luminează peste tot și întunericul se risipește. Acum vedem că în lume sunt atâtea probleme și necazuri și tare nădăjduim că lumina Evangheliei Lui le va împrăștia pe toate. Încă o dată, în Sâmbăta Mare, în jurul orei două, în Biserica Sfântului Mormânt se coboară lumina minunată care apoi este împrăștiată la toată lumea. Acolo este prezent Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului.

Avioanele aduc lumina la toată lumea, inclusiv la București unde, în Catedrala Patriarhală, este primită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României”, a spus IPS Andrei.

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a rugat ca Lumina Sfântă să influențeze și să împrăștie tot întunericul păcatului din mințile oamenilor. „Să dea Dumnezeu să facă pace în lume; Domnul Hristos este Lumina lumii, este pacea lumii, este adevărul, calea și viața. Și mai adaug ceva: tare dorim ca să țină seama cei mari, cu poziții importante în lume, să oprească cele două războaie, atât din Ucraina, cât și din Orientul Mijlociu. E așa de scumpă viața. Ea este luminată de Domnul Hristos. El ne dă viața și atunci El, la momentul potrivit, este cel care să ne-o ridice, și să nu fie ridicată prin focul armelor”, a transmis IPS Andrei.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, de a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

C. PURIȘ

Articolul IPS Andrei, apel tulburător la sosirea Luminii Sfinte: „Cei cu poziții importante în lume să oprească războaiele. Viața să nu fie ridicată prin focul armelor!” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *