June 12, 2025

CFR Cluj a anunţat, miercuri, că a reziliat de comun acord contractul cu fostul internaţional ucrainean Ievhen Konoplyanka, care ajunsese la formaţia clujeană în vara anului trecut. Jucătorul, în vârstă de 34 de ani, a disputat doar patru partide pentru echipa din Gruia în Superligă (54 de minute) şi una în preliminariile Europa Conference League (15 minute).

După despărțirea de CFR Cluj, Konoplyanka a făcut mai multe declarații în presa ucraineană, referindu-se la perioada petrecută sub comanda lui Andrea Mandorlini, dar și la adresa conducerii clubului ardelean care i-ar fi rămas datoare cu plata unor salarii restante.

”Un nonsens total ce a spus patronul echipei, cum că mi-aș fi inventat accidentările. Să se uite câte meciuri am stat pe bancă atunci când eram 100% pregătit să joc. Dacă nu eram apt, atunci nu aș fi fost pe bancă.

Clubul mi-a plătit un singur salariu dintre cele cinci. Încă nu s-a rezolvat situația cu mine. Ce planuri am? Vreau să petrec o săptămână cu familia, iar apoi mă voi gândi la viitor”,a declarat Yevgen Konoplyanka, conform sport.ua.

Nelu Varga: ”Sunt minciuni! Suntem în programul de monitorizare UEFA”

Patronul lui CFR Cluj, Nelu Varga, a reacționat prompt și dur la afirmațiile privind existența unor restanțe salariale mari la jucătorii feroviari.

„Nu există așa ceva. Sunt numai minciuni. Nu înțeleg cum pot fi spuse aceste minciuni. Noi suntem în programul de monitorizare UEFA. Nu au cum să existe așa restanțe. M-am săturat de minciuni. Este urât din partea celor care lansează așa zvonuri.

Singurele restanțe pe care le avem sunt de 9 zile. Și acelea vor fi achitate. Sunt numai invenții. Eu am grijă ca toți jucătorii să-și primească salariile, dar vreau să văd și din partea lor implicare totală și rezultate”a spus, recent, principalul finanțator al echipei din Gruia, pentru ProSport.

Jucătorii vicecampioanei României s-au reunit joi, la stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, și vor începe pregătirea pentru reluarea campionatului. Fotbaliștii antrenați de Andrea Mandorlini vor efectua și vizita medicală, după care sâmbătă, 6 ianuarie, vor pleca în cantonamentul de la Oliva Nova, din Spania, unde se vor antrena până pe 19 ianuarie.

În cadrul stagiului de pregătire din Spania, CFR Cluj va disputa și câteva meciuri amicale., adversarele și datele de desfășurare ale acestora urmând să fie anunțate în perioada imediat iurmătoare.

CFR Cluj va debuta în noul sezon duminică 21 ianuarie, pe terenul ultimei clasate FC Botoșani. Feroviarii au încheiat anul 2023 pe locul 2 în clasamentul SuperLigii, cu 36 de puncte, cu 8 mai puține decât liderul FCSB.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *