Au apărut numele primilor jucători care vor fi dați afară de la CFR Cluj, după dezastrul din prima manșă a turului trei preliminar din Conference League, pierdută cu Hacken cu 2-7, și startul extrem de slab din actualul sezon al SuperLigii.
Este vorba, potrivit surselor din interiorul clubului, despre fundașul central Kenneth Omeruo și despre mijlocașul central Drilon Islami, ambii jucători transferați în această vară și care nici nu au apucat să debuteze în tricoul vișiniu.
Kenneth Omeruo a semnat cu CFR Cluj după un an petrecut în Turcia, la Kasimpașa, un jucător care s-a confruntat cu mari probleme medicale, peste care nu a trecut nici acum, motiv pentru care nu a jucat deloc pentru echipa din Gruia.
Drilon Islami, în schimb, a fost transferat de la formația kosovară FC Priștina, unde a fost jucător de bază în ultimele sezoane, chiar căpitanul formației până să fie adus la Cluj.
După umilința cu Hacken, pentru CFR Cluj a urmat o nouă înfrângere dură, cu Oțelul, 1-4, iar feroviarii au ajuns pe un neonorant loc 14, de baraj, în SuperLigă, cu doar 5 puncte acumulate în 6 etape.
Duminică, CFR Cluj joacă cu FCSB de la ora 21:30, o partidă care decidea sezonul trecut titlul de campioană în SuperLigă, acum o dispută între două formații instalate de câteva etape bune în subsolul clasamentului.
Articolul La CFR Cluj a început ”curățenia de toamnă”. Omeruo și Islami, out din Gruia ! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.