April 25, 2024

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”. Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17,30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *