Planurile parlamentarilor clujeni pentru ultimele luni de mandat
Senatul şi Camera Deputaţilor au început, joi, prima sesiune parlamentară ordinară a anului şi penultima a legislaturii.
Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să poată înainta cererile de plată pentru a primi fondurile europene alocate.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a precizat că liberalii au pe agendă proiectele referitoare la neimpozitarea pensiilor sub 3.000 lei, la eliminarea dublei impozitări a pilonului II de pensii, la susţinerea profesiilor liberale, precum şi la combaterea traficului şi consumului de droguri şi interzicerea publicităţii la jocurile de noroc.
Social-democraţii au anunţat că în noua sesiune parlamentară una dintre priorităţi este combaterea consumului şi traficului de droguri.
„Au rămas trei sau patru priorităţi majore în acest moment, promisiuni unele dintre ele, şi cu Legea offshore-ului eolian, cu combaterea drogurilor, cu modificarea legislativă. O să vină şi ministrul Justiţiei şi ministrul de Interne cu o modificare în Guvern. Mai sunt şi iniţiative parlamentare. Cu celebrele ‘păcănele’, aşa cum am promis, vom merge până la capăt – nicio localitate sub 15.000 de locuitori nu va mai avea niciun aparat de ‘păcănele’ în viitor. Şi, nu în ultimul rând, cu plafonarea la creditele oferite de IFN-uri”, a informat premierul Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei conducerii PSD cu parlamentarii partidului.
Parlamentarii clujeni spun că au mai multe proiecte pentru această sesiune parlamentară.
Prioritățile liberalului Radu Moisin
Deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin susține că pe lângă urmărirea initiativelor legislative deja depuse pentru a se asigura de adoptarea lor, mai are în vedere noi proiecte. Liberalul spune că una dintre noile propuneri legislative vizează reducerea cheltuielilor primăriilor în distribuirea ajutoarelor sociale. Totodată, Moisin anunță că va depune un proiect de lege privind reglementarea situaţiei imobilelor de la parterul blocurilor în sensul excluderii acestora de plata cheltuielilor de întreţinere a lifturilor.
Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile social, mediu de afaceri. Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a precizat că printre priorităţi se află proiecte care vizează sprijinul financiar al familiilor şi mediul de afaceri, revendicările fermierilor.
Oana Murariu dorește îmbunătățirea procedurilor de funcționare a consiliilor locale și județene
Liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu spune că una dintre priorităţile sale vizează urmărirea funcționării coerente și transparente a administrației. „Am colectat în ultimii 3 ani propuneri de îmbunătățire a procedurilor de funcționare a Consiliilor locale și județene și asigurarea unui cadru previzibil, astfel încât să fie minimizat riscul vicierii procedurii de adoptării a actelor administrative. În baza lor am realizat un pachet de inițiative legislative pe Codul administrativ, prin care vor fi aduse prevederi privind votul secret, calcularea termenelor, situații de conflict de interese și necesitatea de motivare în cuprinsul convocatorului a urgenței ședințelor de îndată”, a spus Oana Murariu.
Tot în noua sesiune legislativă, Oana Murariu spune că va depune toate eforturile pentru a atrage sprijinul parlamentarilor în vederea adoptării unei măsuri care vine în susținerea antreprenorilor. „Astfel, am în vedere includerea în Codul fiscal a unui prag minimal, adaptat la nivelul anului 2024, a sumei care determină încadrarea ca mijloc fix și, automat, deducerea integrală în contabilitatea anului în care a avut loc achiziția”, a precizat parlamentarul.
Nu în ultimul rând, Oana Murariu spune că va încerca să promoveze o propunere venită din partea Serviciului de probațiune Cluj cu ocazia dezbaterii privind combaterea consumului de droguri prin educație. Proiectul de lege va viza extinderea perioadei pentru oferirea consilierii de care au nevoie minorii care au săvârșit fapte penale.
Viorel Băltărețu vrea mai multă transparență
Deputatul USR de Cluj, Viorel Băltărețu spune că are mai multe proiecte ce vizează transparentizarea procesului administrativ și fiscal, reducerea birocrației și simplificarea procedurilor cu antreprenorii. El spune că statul a pus poveri noi pe mediul antreprenorial și pe companii, precizând că va acționa pentru a le reduce oamenilor de afaceri suferința.
Parlamentarul a anunțat că un proiect pe care-l va depune în Parlament urmărește stabilirea procedurilor și aplicarea unei practici unitare în cazul obținerii autorizațiilor de funcționare.
Deputatul spune că un raport al Consiliului Concurenței arată că există probleme de acces pe piață dacă procedurile sunt diferite. „Simplificăm și facem proceduri mai simple”, a spus Viorel Băltărețu.
Parlamentarul a menționat că tot în această sesiune parlamentară va depune un proiect de lege ce vizează amprenta fiscală. Mai exact, spune deputatul, prezentarea prin intermediul Ministerului Finanțelor a taxelor și impozitelor pe care le plătește fiecare companie, precum și a ajutoarelor de stat pe care le obțin acestea.
„Raportul dintre taxele pe care le-ai plătit și fondurile pe care le-ai primit se numește amprentă. Aș vrea să fie afișate pe Ministerul de Finanțe. O să fie un șoc pentru anumite companii dacă intră în vigoare o astfel de lege. Sunt firme care obțin mult mai multe ajutoare de stat decât impozitele și taxele pe care le plătesc. Se văd comapaniile care primesc ajutoare de stat și care nu plătătesc impozite prea mari. Am avea o imagine reală cu privire la raportul impozite plătite și ajutoare primite de către companii. Se va vedea concurența neloială”, a spus parlamentarul.
Viorel Băltărețu a mai arătat că va încerca, de asemenea, să facă o îmbunătățire a cadrului legal pentru obținerea dreptului de muncă pentru imigranți.
Deputatul USR de Cluj a mai spus că va continua să monitorizeze proiectele de infrastructură rutieră, acordând o atenție deosebită tronsonului de legătură dintre autostrada A3 și DN 1 E60, zona Mărtinești-Vâlcele.
Preocupările lui Alin Coleșa
Deputatul AUR de Cluj, Alin Coleşa a anunţat că va avea mai multe proiecte legislative în această sesiune parlamentară.
Parlamentarul susţine că una dintre inițiative vizează punerea în acord a numărului de mandate de deputați și senatori pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării (deținători de pașapoarte CRDS) – pentru circumscripția electorală nr. 43.
Un alt proiect constă în punerea în acord a numărului de mandate de parlamentari alocați diasporei cu norma legală de reprezentare reprezintă un act de dreptate, în condițiile în care, spune Alin Coleșa, România are una dintre cele mai ridicate rate de plecare din țara mamă, din Europa și chiar din lume.
„Acesta e un semnal clar că ne pasă de cetățenii români din străinătate. Pentru noi, ei nu sunt cetățeni de mâna a 2-a, ci cetățeni de primă mână, la fel ca toți ceilalți. Dorim ca ei să păstreze legătura cu țara mamă și să se întoarcă acasă cât mai repede. Aplicarea acestei soluții corecte, bazată pe norma legală de reprezentare, implică creșterea numărului de parlamentari de la 4 deputați și 2 senatori la 14 deputați și la 6 senatori aleși în circumscripția nr. 43 – pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării. În același timp am propus coroborarea acestei creșteri a reprezentării diasporei cu scăderea, per total, a numărului de parlamentari la 300”, spune Alin Coleșa.
Totodată, AUR propune creșterea salariului minim la 5.000 de lei coroborată cu scăderea taxelor reținute din salariul brut până la maxim 25%. „Noi, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), am depus un proiect de lege prin care propunem creșterea salariului minim brut la valoarea de 5.000 de lei și scăderea taxării acestuia până la maxim 25% pentru acest prag, pentruprimii 5.000 de lei. Acest lucru ar însemna ca dintr-un salariu brut de 5.000 de lei, unui român să îi rămână net, lunar, 3.770 de lei, cu 1.700 de lei mai mult decât astăzi. În acest fel dorim să racordăm piața muncii la noua realitate economică din România, prin creșterea veniturilor nete ale angajaților dar fără a pune presiune suplimentară pe mediul de afaceri prin creșterea taxării muncii. Un efect foarte important va fi scăderea practicării muncii „la negru sau gri” datorită faptului că nivelul de taxare nu va crește, ci va rămâne aproximativ constant; încasările totale la buget nu vor scădea”, a explicat Alin Coleșa.
Un alt proiect al deputatului AUR de Cluj vizează majorarea bursei sociale pentru elevi la o pătrime din salariul minim pe economie. „O măsură definitorie pentru asigurarea accesului la educație, reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea standardului de viață al familiilor și nu în ultimul rând, dezvoltarea societății și a economiei”, a punctat Coleșa. Pentru îmbunătățirea activității agricultorilor, Alin Coleșa spune că va încerca să promoveze proiectul privind Programul „Ion Ionescu de la Brad” care vizează susţinerea financiară a operatorilor economici din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar, precum şi din domeniul comerţului cu produse agricole, piscicole şi produse alimentare, cu excepţia băuturilor şi tutunului.
„Este vorba de acordarea unor ajutoare nerambursabile pentru cheltuieli din domeniile enumerate, plătite însă doar după relizarea unor investiții”, menționează deputatul AUR de Cluj.
Alin Coleșa anunță că va mai pregăti în această sesiune parlamentară proiect privind înființarea Băncii pentru Dezvoltarea Agriculturii din România – Banca Agricolă S.A și proiectul privind implementarea sigiliului vamal aplicat camioanelor care vin din Ucraina și tranzitează România.
„Extinderea facilităților privind înființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale și în mediul urban. Urmărim rezolvarea uneia dintre principalele cauze ale crizei fermierilor – lipsa punctelor de desfacere a produselor alimentare. În felul aceste punem în aplicare conceptul unul lanț scurt de la fermier, direct la farfuria oamenilor care au nevoie de o hrană sănătoasă. Vom continua măsurile de creare a unui mediu fiscal propice redresării demografice, încurajând în același timp munca. În esență vom continua propunerile de scădere și chiar eliminarea taxelor și impozitelor pe muncă sau pe proprietate pentru fiecare copil crescut într-o familie. Aceste scăderi/eliminări de taxe și impozite vor fi plafonate superior”, a mai spus Coleșa.
Dacă partidele din coaliţie, PNL şi PSD, vor cădea de acord pentru comasarea unora dintre alegerile care vor avea loc în acest an, este de aşteptat ca agenda Parlamentului să cuprindă şi modificarea legislaţiei din acest domeniu, respectiv a Codului administrativ.
Cosmion PURIȘ