Pr. dr. Petru-Ioan Ilea
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe. Şi ei şi-au ridicat glasul zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne! Şi văzându-i, El le-a zis: Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor. Şi a fost că’n timp ce ei mergeau, s’au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Cei nouă unde sunt? Nu s’a găsit să se întoarcă să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. (Luca 17, 12 – 19)
Pe vremea Mântuitorului, lepra era boala secolului, boala incurabilă căreia doctorii nu-i găsiseră nici un leac. De altfel nici astăzi nu e printre bolile vindecabile. Lepra devorează trupul, îl putrezeşte încetul cu încetul. Dar pe lângă faptul că e o boală grea, e şi molipsitoare. De aceea leproşii erau scoşi afară din cetate, pentru dânşii nu existau spitale. Leprozeriile nu erau spitale, ci erau case amplasate în afara localităţilor unde erau adunaţi leproşii. Unde acestea nu existau, leproşii trebuiau să locuiască în locuri izolate şi părăsite, în peşteri, în văi ascunse, unde nu pătrundea nimeni, ca să nu vină în atingere cu cineva. Semnele prin care se recunoştea lepra erau apariţia pe corp a unor pete albe şi încărunţirea părului în zonele afectate. Aceasta era doar faza de început a bolii, întrucât ea avansează, prin pătrunderea ei în ţesuturile corpului uman, având consecinţe grave: căderea nasului, căderea urechilor, căderea degetelor. Următoarea fază era afectarea organelor interne. Când se întâmpla aceasta, moartea era inevitabilă.
Leproşii nu puteau locui decât împreună cu alţi leproşi. Se alcătuiau mici colonii şi acolo li se aducea hrană din mila părinţilor, a rudelor, din mila oamenilor cu inima bună, în vase care nu se mai dădeau înapoi şi care nu se dădeau în mână, ci erau lăsate departe, de unde leproşii veneau să le ia. Erau ajutaţi să trăiască până când boala îi devora cu totul. Când nu mai aveau mâncare, plecau să cerşească, intrau şi în sate, dar trebuiau să stea la distanţă şi să ceară.
Erau obligaţi să-şi înfăşoare capul într-o pânză, şi când părăseau leprozeria şi întâlneau în cale un om sănătos, erau obligaţi să-l prevină pe acela din depărtare, strigând: “Necurat! Necurat!”. Leproşii erau stigmatizaţi şi obligatoriu purtau cu ei un clopot pentru a-şi semnala prezenţa. Obiceiul acesta este respectat în India şi în zilele noastre.
Leproşii erau ocoliţi pentru că orice atingere cu ei însemna molipsire şi moarte. Mântuitorul nu ţine cont de aceasta. El a întins mâna leprosului care a venit ca să fie curăţit (Mt 8, 2; Mc 1, 40; Lc 5, 12).
Printre cei curăţiţi de lepră s-au numărat şi “cei 10”. Nu aveau nume pentru că după un timp toţi purtau acelaşi nume: “lepros”. Mântuitorul îi vindecă şi pe aceştia, dându-le o ascultare. Îi trimite să se arate preoţilor, cum cerea Legea lui Moise că, dacă, printr-o minune, un lepros s-ar fi vindecat, el trebuia să capete un certificat de vindecare pe care nu puteau să-l elibereze decât preoţii. De fapt preoţii Vechiului Testament erau cei care constatau boala şi tot ei erau cei care eliberau certificat de vindecare pentru cel ce a scăpat de ea.
Pe drum către preoţi “cei 10” s-au curăţit şi din “cei 10” se întoarce la Hristos doar unul singur. Am putea numi această pericopă “Pilda celor 10 leproşi”. De ce? Pentru că avem de învăţat că de cele mai multe ori ne raportăm la Domnul Hristos ca la un slujitor, că ne aducem aminte de Dumnezeu doar atunci când suntem greu încercaţi şi că imediat ce primim izbăvirea uităm de cuvântul-recunoştinţă: “Mulţumesc Doamne!”.
Dumnezeu nu aşteaptă însă recunoştinţa noastră. Pe de altă parte – şi acesta e lucrul cel mai important – Dumnezeu nu rămâne dator la nici un gest de mulţumire. Trebuie numai să-l învăţăm să-l facem…
Articolul „Mulţumesc Doamne… că m-ai scăpat de lepră!” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
