April 16, 2026

Șoferii care sfidează legislația rutieră, construcțiile ilegale și deșeurile depozitate clandestin pe raza municipiului Cluj-Napoca vor fi identificate cu ajutorul dronei. În acest sens, Direcția Generală Poliția Locală a achiziționat anul trecut un astfel de echipament, iar în acest an își propune să îl autorizeze pentru a putea fi pus în funcțiune. Viceprimarul Dan Tarcea a declarat că drona va fi folosită și la identificarea acoperișurilor degradate ale clădirilor monument istoric.

Anul trecut, polițiștii locali clujeni au aplicat 102 sancțiuni pentru construcții fără autorizație de construire, patru sancțiuni pentru executarea sau desființarea acestora cu nerespectarea autorizației și o sancțiune pentru neefectuarea recepției la terminarea lucrărilor autorizate. De asemenea, a fost aplicată o altă amendă pentru menținerea amenajărilor cu caracter provizoriu după expirarea termenului prevăzut în autorizație sau după terminarea lucrărilor.

 

La capitolul mediu, au fost aplicate 311 sancțiuni pentru nerespectarea regimului deșeurilor.

 

Pentru 2026, primăria clujeană își mai propune să achiziționeze un sistem montat pe autoturismele Poliției Locale care va verifica automat dacă parcarea este plătită și va genera procese-verbale instantaneu.

Articolul Noua armă a Poliției locale Cluj-Napoca în 2026. Adio contrucții ilegale, rampe de deșeuri clandestine și șoferi indisciplinați apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *