Foarte mulți clujeni au interdicţie de a părăsi ţara, sancţiune impusă în anul 2023. Persoanele care au interdicţii luate în afara graniţelor ţării pot pleca în străinătate doar pentru tratament medical.
Potrivit datelor prezentate de Serviciul Public Comunitar Pașapoarte Cluj, anul trecut această instituție a primit de la instanțele de judecată și parchete un număr de 2.430, pentru persoanele împotriva cărora s-a dispus măsura suspendării exercitării dreptului la libera circulație în străinătate. Comparativ, în anul 2022 au fost emise 2.241 de astfel de comunicări
„Pe linia activității privind suspendarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate au fost implementate un număr de 1.106 restricții”, se arată în analiza activității Serviciului Public Comunitar Pașapoarte Cluj. Interdicţia se aplică persoanelor învinuite sau inculpate într-o cauză penală şi asupra cărora a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive în condiţiile Codului de procedură penală. De asemenea, nu mai au voie să părăsească ţara o perioadă de timp persoanele care au fost condamnate şi urmează să execute pedepse private de libertate. Doar instanţa de judecată care a instituit măsura de suspendare a dreptului de circulaţie poate dispune suspendarea temporară a executării acesteia şi înlocuirea acestei măsuri pentru o perioadă limitată de timp. Persoanele care s-au ales cu sancţiunea de a nu părăsi ţara o pot face din motive de sănătate.
Din punct de vedere al activității de eliberarea a actelor de călătorie în străinătate, în perioada 01.01.2023 – 31.12.2023, la Serviciul Public Comunitar Pașapoarte Cluj au fost înregistrate 50.486 de cereri, din care: 46.395 cereri pentru pașapoarte electronice; 733 cereri pentru pașapoarte electronice CRDS; 3.343 cereri pentru pașapoarte temporare; 15 cereri pentru pașapoarte temporare CRDS.
Pe parcursul anului trecut, Serviciul Public Comunitar Pașapoarte Cluj a eliberat 3.340 de pașapoarte temporare și 48.398 electronice. De asemenea, angajații Serviciului Public Comunitar Pașapoarte Cluj au validat și aprobat 6.875 cereri depuse la ambasadele și consulatele României din străinătate.
C.P.