April 21, 2024

Opt persoane au fost arestate pentru trafic de droguri de mare risc în cadrul a trei dosare penale instrumentate de procurorii DIICOT.

Din cercetările efectuate în prima cauză a reieșit faptul că, în perioada august 2023 – martie 2024, șapte persoane cercetate (dintre care una se sustrăgea urmăririi penale), ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de droguri de mare risc sub formă de cristal și substanțe psihoactive ( 3-CMC, 4-MMC, 2-CMC și 2MMC) către consumatori din mai multe localități ale județului Cluj, pentru sume cuprinse între 300 și 3.300 de lei.

În cea de-a doua cauză instrumentată s-a reținut că, în perioada februarie 2023 – martie 2024, un bănuit ar fi deținut, depozitat, manipulat și comercializat diverse cantități de substanță cu efect psihoactiv (2MMC), către consumatori din județul Cluj, pentru sume cuprinse între 300 și 500 de lei.

În cadrul celui de-al treilea dosar penal, cercetările au reliefat că, în perioada noiembrie 2023 – martie 2024, două persoane (din care una se sustrage urmăririi penale) ar fi vândut, în mod repetat, diferite cantități de substanțe psihoactive, precum și droguri de mare risc (2MMC, 2-CMC și 4-CMC), pentru sume cuprinse între 30 și 40 lei pentru un gram.

„Pe parcursul cercetărilor și al celor 27 de percheziții domiciliare efectuate în mai multe localități din județul Cluj, au fost identificate și ridicate aproximativ un kilogram de substanțe interzise (4MMC, 3CMC și 2CMC), telefoane mobile, cântare electronice de mare precizie, obiecte purtătoare de urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă”, a anunțat DIICOT.

La data de 2 aprilie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus, în cele trei cauze penale, reținerea a 8 persoane iar Tribunalului Cluj a emis pe numele lor mandate de arestare pentru 30 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *