Papa Leon al XIV-lea l-a primit luni dimineaţa în audienţă la Vatican pe vicepreşedintele americane JD Vance, a anunţat un purtător de cuvânt al acestuia din urmă, la o zi după participarea oficialului american la slujba inaugurală a Suveranului Pontif, informează AFP.
Vaticanul a dat publicităţii o fotografie cu Papa Leon al XIV-lea, născut în Chicago, în timp ce-i primeşte pe JD Vance şi pe secretarul de stat american Marco Rubio.
Vicepreşedintele american a avut apoi o întrevedere şi cu Monseniorul Paul Richard Gallagher, „ministru al afacerilor externe” al Papei, a anunţat un comunicat al Vaticanului.
Înainte de a deveni Papă, Leon al XIV-lea a repostat pe contul său personal de pe reţeaua socială X critici formulate la adresa guvernului preşedintelui american Donald Trump în legătură cu politica sa privind migraţia şi a formulat de asemenea reproşuri la adresa lui Vance.
Însă vicepreşedintele american a insistat duminică asupra faptului că SUA sunt „foarte mândre” de Papa.
Articolul Papa Leon al XIV-lea l-a primit la Vatican pe vicepreşedintele american JD Vance apare prima dată în ziarulfaclia.ro.