Asia Times
Câștiguri pe termen scurt, pierderi pe termen lung: Tarifele lui Trump pavează drumul pentru o lume centrată pe China, exact ceea ce politica SUA a încercat să prevină, semnalează profesorul american Y Tony Yang.
Regimul agresiv de tarife impus de Donald Trump a fost conceput pentru a restabili dominația economică a Americii, însă dovezile timpurii sugerează un paradox îngrijorător.
În loc să slăbească poziția Chinei, tarifele par să genereze dificultăți economice interne, să tensioneze alianțele cheie și să creeze noi oportunități pentru ca Beijingul să-și extindă influența globală.
Tarifele lui Trump au împins rata medie a tarifelor SUA la 18% – cel mai ridicat nivel din anii 1930. Conform estimărilor Yale Budget Lab, aceste politici vor costa gospodăriile americane aproximativ 2.400 USD în 2025, majorând prețurile la bunurile de consum, de la electronice la îmbrăcăminte.
Deși veniturile lunare din tarife au crescut la 29 miliarde USD până în iulie 2025 – de trei ori mai mult decât în 2024 – Biroul Bugetar al Congresului preconizează că prețurile mai mari și întreruperile lanțurilor de aprovizionare vor afecta în cele din urmă creșterea economică.
Presiunile economice sunt deja vizibile. Creșterea PIB-ului SUA a încetinit la 1,2% anualizat în prima jumătate a anului 2025, față de 2,8% în 2024. Creșterea locurilor de muncă în sectorul manufacturier s-a oprit, sectoarele dependente de comerț fiind cele mai afectate.
California se confruntă cu peste 64.000 de locuri de muncă pierdute în comerț și logistică, în timp ce Portul Los Angeles operează la doar 70% din capacitate din cauza scăderii volumului de comerț.
Aceste presiuni economice interne creează o fundație pentru vulnerabilități strategice mai largi, în timp ce aliații și rivalii deopotrivă își recalibrează relațiile cu un Washington tot mai imprevizibil.
Efect de bumerang strategic
Strategia tarifară a complicat relațiile de alianță ale Americii într-un mod care s-ar putea dovedi contraproductiv. Deși Trump a anunțat inițial tarife uniforme de 25% pentru Japonia, Coreea de Sud și India, realitatea s-a dovedit mai complexă.
Japonia și Coreea de Sud, după negocieri tensionate, au acceptat condiții modificate care le-au redus tarifele la 15% – totuși, de circa cinci ori mai mari decât nivelul anterior lui 2025. În schimb, au obținut cote limitate de export și angajamente de investiții.
Cel mai grav, India continuă să se confrunte cu un tarif majorat la 50%, ceea ce a atras proteste diplomatice dure din partea New Delhi. Rezultatul este o structură de alianță fracturată, în care partenerii se conformează nu din încredere în conducerea americană, ci din dorința de a limita daunele. După cum a remarcat un analist sud-coreean, acestea au fost „acte de gestionare a daunelor”, nu expresii de încredere în strategia SUA.
Această abordare a creat noi oportunități pentru influența chineză. Deși Tokyo și Seul nu și-au abandonat alianțele cu SUA, China poate acum să ofere stimulente economice mai atractive pentru cooperarea regională.
Oferta Beijingului nu necesită aliniere ideologică – doar un angajament pragmatic care pare mai stabil decât abordarea tot mai tranzacțională a Washingtonului. În loc să consolideze alianțele, tarifele au făcut alternativele chinezești mai greu de respins și au poziționat SUA ca partenerul mai puțin demn de încredere.
Riscul mai amplu este ca respectarea pe termen scurt a tarifelor să ascundă o alunecare pe termen lung către un tip de ordine regională centrată pe China – tocmai ceea ce politica SUA a încercat până acum să prevină.
Câștigurile Chinei
În timp ce Washingtonul tensionează relațiile cu partenerii, Beijingul a acționat decisiv pentru a profita de schimbările dinamicii globale. Răspunsul Chinei a fost multifațetic, vizând zonele în care politica SUA creează vulnerabilități.
În domeniul tehnologiilor de energie curată, China și-a accelerat dominația tocmai în timp ce SUA reduce sprijinul pentru inițiativele de energie regenerabilă. China a adăugat 429 GW de capacitate de producție de energie în 2024 – 86% provenind din surse regenerabile – ajungând la un total de 1,9 TW capacitate regenerabilă.
Combinat cu investiții de peste 85 miliarde USD în rețeaua electrică, acest lucru poziționează China ca lider al următoarei etape a tranziției energetice globale, în timp ce SUA se concentrează pe sine.
China și-a extins, de asemenea, implicarea în Sudul Global, în timp ce tarifele SUA tensionează relațiile cu națiunile în curs de dezvoltare. În mai 2025, președintele Xi Jinping a oferit liderilor din America Latină și Caraibe o linie de credit investițional de nouă miliarde USD, consolidând poziția Chinei ca cel mai mare partener comercial al Americii de Sud.
Douăzeci și două de țări din America Latină s-au alăturat acum Inițiativei „Belt and Road” a Beijingului, în timp ce angajamentele sistematice ale Chinei în Africa continuă să se aprofundeze prin investiții în infrastructură și parteneriate pentru aprovizionarea cu minerale.
Poate cel mai semnificativ, China a exploatat dependența continuă a industriei americane de lanțurile de aprovizionare chineze – în special în domeniul pământurilor rare și mineralelor critice – pentru a obține concesii strategice, chiar și în timp ce Washingtonul intensifică presiunile comerciale.
Această dependență limitează posibilitățile SUA în confruntarea cu China, oferind totodată Beijingului un avantaj în sectoare-cheie.
Implicații majore
Dovezile sugerează că strategia tarifară a lui Trump, deși generează venituri și conformare pe termen scurt, ar putea produce rezultate contrare obiectivelor declarate.
Consumatorii și companiile americane suportă costuri mai mari, în timp ce aliații tradiționali încearcă să se descurce în siajul volatilității americane, în loc să îmbrățișeze conducerea SUA. Între timp, China avansează în tehnologii strategice, își aprofundează parteneriatele cu lumea în curs de dezvoltare și se poziționează ca un partener mai previzibil.
Provocarea fundamentală este că acest tip de constrângere economică, deși uneori eficientă în obținerea de concesii imediate, poate slăbi fundația influenței pe care încearcă să o restabilească. Dacă tendințele actuale continuă, regimul tarifar riscă să accelereze chiar tranziția către o economie globală centrată pe China – tranziție pe care trebuia să o prevină.
Întrebarea pentru factorii de decizie este dacă câștigurile tactice obținute prin tarife justifică riscurile strategice pe care par să le creeze – și dacă alte abordări ar putea servi mai bine poziția competitivă pe termen lung a Americii.
HINT
Y Tony Yang este profesor titular și prodecan la Universitatea George Washington din Washington, DC.
Articolul Paradoxul tarifelor lui Trump face China măreață din nou apare prima dată în ziarulfaclia.ro.