DPA
Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a anulat participarea la summitul ţărilor industrializate şi emergente reunite în grupul G20, care se va desfăşura pe 22 şi 23 noiembrie în Africa de Sud, după ce omologii săi rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, şi-au anulat la rândul lor participarea la summit, fiecare din motive diferite.
Delegaţia chineză la summitul ce va avea loc în oraşul Johannesburg va fi condusă de ministrul de externe Li Qiang, a anunţat MAE de la Beijing.
Va fi prima dată de la crearea G20 când primele trei cele mai puternice ţări ale acestui grup nu vor fi reprezentate la summit de şefii lor de stat.
Preşedintele rus Vladimir Putin nu va lua parte la summit din cauza mandatului internaţional de arestare emis împotriva lui de Curtea Penală Internaţională (CPI), delegaţia rusă urmând să fie condusă de Maksim Oreşkin, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale.
Cât despre preşedintele american Donald Trump, acesta intenţiona să-l trimită la Johannesburg pe vicepreşedintele său, J.D. Vance, dar recent a ameninţat că ar putea boicota summitul cu totul, acuzând Africa de Sud că ucide fermierii albi şi că le confiscă pământurile, fără a oferi probe despre prima acuzaţie.
Trump a dispus în februarie printr-un ordin executiv îngheţarea tuturor ajutoarelor oferite Africii de Sud, după ce el a acuzat guvernul de la Pretoria că a confiscat pământurile minorităţii afrikaner (sud-africani albi descendenţi ai coloniştilor europeni) şi că a provocat prejudicii Israelului prin acuzaţia de genocid formulată de Africa de Sud în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) pentru uciderea a zeci de mii de palestinieni în războiul din Fâşia Gaza.
Preşedintele american s-a referit astfel la o lege controversată, denumită Legea Exproprierii, adoptată în luna ianuarie în Africa de Sud şi care prevede exproprierea unor terenuri considerate de interes public, fără acordarea de despăgubiri în unele cazuri.
Exproprierea terenurilor, o temă foarte sensibilă în Africa de Sud, este văzută în această ţară drept un instrument de remediere a inegalităţii rasiale care persistă în pofida abolirii regimului de apartheid dintre anii 1948 şi 1994.
Ramaphosa consideră că numai SUA „au de pierdut” de pe urma neparticipării
Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a declarat că absenţa SUA de la summitul G20 (grupul ţărilor dezvoltate şi emergente), preconizat pentru 22 şi 23 noiembrie la Johannesburg (nord), nu va împiedica desfăşurarea acestei reuniuni la vârf şi că numai Statele Unite „au de pierdut” de pe urma deciziei luate de a nu participa.
„Este regretabil că SUA au decis să nu participe la summitul G20. Singurul lucru pe care îl pot spune, din experienţa mea în politică, este că boicoturile nu funcţionează niciodată, ci au un efect foarte contradictoriu”, a declarat Ramaphosa pentru media locală miercuri seara, la ieşirea din parlamentul din Cape Town (sud-vest).
„Ceilalţi şefi de stat vor fi aici. Şi, în final, vom lua decizii fundamentale, numai ei au de pierdut de pe urma absenţei lor”, a subliniat liderul sud-african, adăugând că, prin absenţa lor, Statele Unite „renunţă la rolul atât de important pe care ar trebui să îl joace în calitate de cea mai mare economie a lumii”.
„I-am spus preşedintelui (Donald) Trump că SUA au un rol important de jucat. Prin urmare, trebuie să participe la G20. Acum, au ales să boicoteze”, şi-a exprimat el regretul.
Africa de Sud a preluat preşedinţia prin rotaţie a G20 la 1 decembrie 2024 şi o va deţine până pe 30 noiembrie, când o va preda SUA.
Articolul Premieră. Șefii de stat ai celor mai puternice trei țări nu participă la reuniunea G20 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.