Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a evidenţiat, marţi, într-o şedinţă solemnă a Parlamentului care marchează Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel, că România a fost şi rămâne un susţinător activ al păcii în regiune, condamnând „cu fermitate” antisemitismul, terorismul şi orice formă de violenţă extremă.
„Ne-am reunit astăzi, în şedinţă solemnă, în Parlamentul României, pentru a celebra legăturile care unesc România şi Statul Israel – legături întemeiate pe încredere, pe respect reciproc şi pe valori comune. Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre cele două state este mai mult decât un simbol – este expresia unei relaţii profunde şi puternice, consolidate de-a lungul timpului prin cooperare şi printr-o prietenie autentică între popoarele noastre. Aceste legături nu au fost doar păstrate, ci au fost întărite în faţa tuturor provocărilor”, a afirmat Abrudean de la tribuna Parlamentului.
El a subliniat că prin acest demers al Parlamentului României „este reafirmată prietenia noastră şi dorinţa sinceră de a consolida şi de a extinde relaţiile bilaterale într-o serie de domenii-cheie”.
„România şi-a demonstrat constant angajamentul faţă de promovarea păcii şi securităţii în Orientul Mijlociu – o direcţie clară şi consecventă a politicii noastre externe, susţinută de interese economice şi geostrategice comune, care au stat la baza dezvoltării unei relaţii bilaterale speciale. În această logică a parteneriatului solid, ne-am asumat angajamente relevante şi benefice pentru cetăţenii ambelor state, în domenii precum tehnologia, securitatea şi apărarea, cultura, dezvoltarea economică, turismul şi diplomaţia. România a fost una dintre primele ţări care a recunoscut Statul Israel şi a stabilit imediat relaţii diplomatice. Această continuitate diplomatică neîntreruptă reflectă soliditatea unei relaţii bazate pe valori împărtăşite. Relaţia noastră bilaterală a servit intereselor comune în plan internaţional şi a susţinut o cooperare benefică în domeniul politicii externe”, a adăugat Abrudean.
Preşedintele interimar al Senatului a arătat că Israelul este „cel mai apropiat aliat al României în Orientul Mijlociu şi un partener de încredere la nivel global”.
„La rândul său, România a fost şi rămâne un susţinător activ al păcii în regiune, condamnând cu fermitate antisemitismul, terorismul şi orice formă de violenţă extremă. Partidele parlamentare din România au acţionat solidar, condamnând – prin Declaraţia Parlamentului din 2023 – atacurile teroriste comise de organizaţia Hamas împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile. A fost un gest de normalitate şi maturitate politică, prin care România şi-a afirmat clar solidaritatea cu Israelul şi cetăţenii săi, recunoscând dreptul suveran al acestuia la auto-apărare, în conformitate cu normele dreptului internaţional, pledând neîncetat pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor din Gaza. Iar acest mesaj a fost transmis consecvent de autorităţile române, de la cel mai înalt nivel, şi a fost însoţit de gesturi şi acţiuni concrete de sprijin şi solidaritate”, a transmis Abrudean.
El a amintit că în perioada dificilă de după cel de-al Doilea Război Mondial, România a jucat „un rol esenţial în facilitarea emigraţiei a zeci de mii de evrei către Israel”.
„A fost un gest umanitar profund, născut din compasiune şi înţelegere – valori care, iată, ne definesc şi astăzi. Nu este întâmplător că legătura noastră diplomatică este una dintre cele mai longevive şi stabile din regiune. Prin educaţia despre Holocaust şi legislaţia privind combaterea antisemitismului, România a promovat, la nivel naţional şi internaţional, politici care sprijină păstrarea vie a memoriei. Acest angajament reprezintă un reper identitar pentru societatea noastră. Astăzi, solidaritatea şi prietenia româno-israeliană se regăsesc într-o agendă comună, orientată spre viitor”, a mai afirmat Abrudean.
Preşedintele interimar al Senatului a salutat investiţiile israeliene „care contribuie substanţial la dezvoltarea unor domenii strategice pentru ţara noastră – de la infrastructură, industrie şi construcţii, până la agricultură, turism şi servicii”.
„Există, aşadar, perspective pentru dezvoltarea acestui parteneriat. În acest sens, diplomaţia parlamentară poate avea un rol şi mai pronunţat, context în care îi invit pe colegii din Comisiile pentru politică externă şi din Grupul parlamentar de prietenie cu Statul Israel să menţină un dialog permanent cu partenerii noştri. Împreună, trebuie să dovedim că solidaritatea şi prietenia dintre popoarele noastre nu sunt expuse doar în declaraţii, ci şi prin proiecte şi parteneriate durabile, cu impact major asupra popoarelor noastre şi intereselor noastre comune. În încheiere, mesajul pe care doresc să îl transmit, în această zi în care celebrăm o relaţie bilaterală construită pe respect, solidaritate şi prietenie autentică, este acela că am convingerea fermă că doar împreună putem clădi un viitor plin de prosperitate şi de bunăstare pentru popoarele noastre. Într-un context marcat de provocări complexe, atât la nivel regional, cât şi global, cooperarea rămâne calea sigură pentru stabilitate şi progres”. a punctat Abrudean.
Articolul Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean: Israelul este cel mai apropiat aliat al României în Orientul Mijlociu apare prima dată în ziarulfaclia.ro.