November 17, 2025

Siguranța copiilor pe drumurile spre școală devine o prioritate pentru administrația locală, după incidentul grav petrecut la începutul lunii octombrie, când un copil de 12 ani a fost lovit de un autoturism Ford Mustang pe strada Avram Iancu.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat luni un set de măsuri menite să sporească protecția elevilor în trafic. „În fiecare dimineață, mii de copii traversează orașul spre școală, iar siguranța lor rămâne o prioritate pentru noi”, a declarat Tarcea.

Potrivit acestuia, în urma unei întâlniri cu reprezentanți ai Poliției Municipiului, Poliției Locale și Serviciului Siguranța Circulației, au fost stabilite mai multe direcții de acțiune care urmează să fie implementate în perioada următoare.

Printre măsurile anunțate se numără: montarea gardurilor de protecție în apropierea unităților de învățământ; realizarea de treceri de pietoni supraînălțate, acolo unde infrastructura o permite; instalarea de stâlpișori pentru a îmbunătăți vizibilitatea copiilor pe trotuare și la trecerile de pietoni; limitarea vitezei la 30 km/h în zonele din jurul școlilor.

De asemenea, în orele de vârf — dimineața și la prânz — echipaje ale Poliției Locale, Jandarmeriei și Poliției Municipiului vor fi prezente în apropierea școlilor pentru a sprijini traversarea copiilor și a asigura fluidizarea traficului.

Siguranța copiilor nu este un detaliu, este o responsabilitate comună”, a subliniat viceprimarul Tarcea, precizând că administrația locală va continua colaborarea cu instituțiile de ordine publică pentru ca măsurile să fie puse în aplicare „în cel mai scurt timp posibil”.

Articolul Primăria va monta garduri de protecție și stâlpișori lângă școli apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *