Mi-ați solicitat opinia în legătură cu două dintre prevederile controversate ale proiectului de Statut al elevului aflat acum în dezbatere publică, respectiv cea referitoare la „sala de detenție” (Art. 14. 2) și la folosirea telefoanelor mobile în școli (Art. 15.h). Înainte de a răspunde punctual, aș vrea să precizez că eu cred că varianta de Statut al elevului publicată pe site-ul Ministerului Educației nu este cea bună, pentru că Ministerul are profesioniști care, cu siguranță, dacă ar fi fost consultați, nu ar fi permis ca acest document să apară cu atâtea greșeli și inadvertențe. Prin urmare, cred că discutăm de o variantă intermediară propusă de elevi și sindicat, oricum, nu de profesioniști, pentru că un profesionist nu putea scrie despre sala asta pe care dvs, presa, o numiți „de detenție” și nici nu putea fi de acord cu punerea la grămadă a unor prevederi la drepturile elevului, când trebuiau puse la obligații și viceversa, mă rog, sunt multe de acest fel și fără noimă!
Răspund acum la prima întrebare:
Iată ce prevede Art. 14 (2) din Statutul pus în dezbatere:
„În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul: lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz va fi informat, în scris, părintele/tutorele/reprezentantul legal al elevului. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat”.
Așadar, nici vorbă de „sală de detenție”, ci, mai degrabă, de o modalitate „regulamentară” prin care profesorii pot scăpa de elevii indisciplinați/recalcitranți care le perturbă orele, iar aceștia/elevii recalcitranți scapă și ei de oră și fac ce vor într-o sală în care sunt izolați de restul colegilor.
Acum, ca să fim obiectivi până la capăt, sugestia pentru asemenea invenție a venit de la sindicate în luna aprilie a.c., când se dezbătea forma finală a noilor legi ale educației și când, dacă vă mai amintiți, președintele FSE ”Spiru Haret” a prezentat în cadrul dezbaterilor din comisia de învățământ din Camera Deputaților următorul set de propuneri de sancțiuni pentru elevi și părinți în cazul unor abateri disciplinare:
Instituirea prin lege a sancțiunilor aplicabile elevilor, inclusiv preavizul de exmatriculare și exmatricularea limitată în timp de 3-5 zile sau definitivă, cu modificarea corespunzătoare a dispozițiilor privind obligativitatea învățământului.
Reglementare, tot în lege a altor măsuri sancțiuni, similare celor din alte sisteme de învățământ: activitate în folosul unității de învățământ sau comunității;
Detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise (sic!, s.n. MB);
Pentru abateri deosebit de grave mutarea elevilor în centre de reeducare ce se impun a fi reînființate.
Valorizare a notei la purtare în sensul de a fi luat în calcul în mod obligatoriu la admiterea la liceu + media de bacalaureat.
Normarea în fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui post de consilier școlar, fără obligație de catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, criză de identitate sau de adaptare la mediul școlar, care să poată discuta cu elevii indiferent că părinții, reprezentanții legali sunt sau nu de acord la solicitarea învățătorului dirigintelui.
Instituirea prin lege a amenzilor plătibile de către părinți/reprezentant legal pentru faptele copiilor
(indiferent că acestea constau în deteriorări, distrugeri ale bunurilor unității sau jignirea/lovirea salariaților acesteia). + Cuantumuri amenzi diferențiate în raport cu gravitatea faptei.
Normarea de posturi de paznici ai unităților de învățământ, nu angajații firmelor de pază cu care unitățile administrativ-teritoriale au contract, care să îi poată controla pe elevi în ghiozdan/rucsac de urgență prin sondaj sau în caz de suspiciune privind deținerea de arme albe,petarde sau substanțe periculoase/psihotrope.
Obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii care să poată funcționa independent de existența sau nu a acordului părinților reprezentanților legali, cu acceptul
cadrelor didactice. Filmările să poată fi utilizate atât ca probe în cadrul cercetării disciplinare, cât și de către organele abilitate ale statului.
Interdicția utilizării telefoanelor mobile în spațiul școlar atât în timpul orarului normal, cât și în pauze sau în cadrul activităților extrașcolare. Telefoanele se închid la intrare în unitate și se redeschid la părăsirea acesteia. Telefoanele găsite în funcție asupra elevilor se confiscă și se predau doar părinților/ reprezentanților legali.”
Sigur că citite cu atenție, aceste măsuri sunt cu totul altceva decât ce vedem acum în proiectul de Statut al elevului, sala despre care e vorba acum nu urma să fie funcțională în timpul orelor, ci după cursuri etc.
Categoric, propunerea cu trimiterea elevilor în acest tip de sală e nefezabilă, needucativă, iluzorie și total păguboasă, cel puțin din următoarele motive/dileme:
– Majoritatea școlilor nu au suficiente săli de clasă, nici vorbă de săli în plus, nu au nici personal didactic, didactic auxiliar pe care să-l repartizeze pentru „supraveghere” în asemenea săli;
– Perturbarea și mai mare a orei în cazul în care profesorul în cauză ar trebui să însoțească elevul/elevii până la sala respectivă și să-l/să-i predea personalului de la sală printr-o procedură prestabilită, plus că s-ar pierde prea mult timp în detrimentul celorlalți elevi din clasă cu această însoțire a
elevului, probabil, la ceva distanță, în alt corp de clădire (Să delegi colegi de-ai lui să-l însoțească ar fi riscant, fiind vorba de elev/elevi recalcitranți, cu probleme!);
– Încurajarea chiulului de la ore, elevii când nu au chef de oră devin intenționat recalcitranți, motiv să fie trimiși în sălile de izolare, unde probabil că, fiind mai mulți recalcitranți, vor forma echipe de recalcitranți pe care nu-i va mai putea „derecalcitra” nimeni! (Nu crede nimeni care lucrează azi într-o școală că trimițând mai mulți elevi recalcitranți într-o sală special destinată, un cadru didactic sau didactic auxiliar va putea gestiona pedagogic situația, dacă la clasa de unde provine fiecare elev cadrul didactic specializat nu a putut gestiona situația cu un elev!!!);
– Ce se întâmplă dacă elevii din sala respectivă nu vor să lectureze, să completeze fișe etc.?
– Cine, când și cum anunță părinții/tutorii/susținătorii legali și ce se întâmplă după?!
– Cât timp stau elevii recalcitranți în asemenea săli și cum se gestionează pedagogic acest proces neclar?
Poate că soluția ar fi ca acești elevi să fie preluați de consilerul școlar/psihologul școlii, numai că, în acest caz, ne-ar trebui în unele școli zeci de asemenea consilieri-psihologi!
Nu mai insistăm pe faptul că măsura asta exotică apare la un articol în care sunt prevăzute obligațiile și îndatoririle elevilor și nu interdicțiile și sancțiunile !
Referitor la articolul 15, litera h), cred că măsura corectă ar fi ca Statutul să lase școlilor dreptul și obligația de a stabili prin regulamentul intern măsurile privind telefoanele mobile în școli, în sensul că, spun din experianța mea de director, telefoanele mobile sunt instrumente utile de optimizare a învățării la clasele în care profesorii au interesul, metodologia și autoritatea pedagogică de a le folosi ca resurse de optimizare și nu de distorsionare a procesului de învățare, dar și foarte dăunătoare în situațiile contrare. Apoi, ar trebui văzut și stabilit și regimul de utilizare a telefoanelor mobile de către cadrele didactice în timpul orelor, cu deosebire la grădinițe și ciclul primar în relația cadru didactic-părinți și nu numai! Mă rog, lucruri complicate dacă nu avem reglementări clare care să fie și asumate de principalii actori educaționali: școală, elevi, părinți!
Prof. dr.MIRCEA BERTEA, expert în educație, președintele ANCLP România, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris
