April 15, 2026

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) transmite o serie de recomandări pentru protejarea animalelor în condiţii meteo severe, în contextul temperaturilor foarte scăzute, al vântului puternic şi al ninsorilor. „Pentru animalele de companie, asiguraţi-vă că acestea beneficiază de adăpost, verificaţi-le să nu fie acoperite de zăpadă, administraţi-le apă şi hrană caldă; dezlegaţi câinii astfel încât aceştia să se poată mişca pentru a preîntâmpina îngheţul sau pentru a se adăposti în caz de viscol”, se arată într-un comunicat. De asemenea, crescătorii de animale trebuie să asigure adăposturi corespunzătoare, ferite de frig, vânt şi zăpadă, să asigure apă şi furaje suficiente, de bună calitate, să verifice instalaţiile de adăpare (risc de îngheţ) şi să se asigure că dispun echipamente de rezervă (generatoare), în special în fermele comerciale. Crescătorii de animale trebuie să anunţe medicul veterinar sau DSVSA locală la orice semn de boală sau disconfort al animalelor.

Pe de altă parte, ANSVSA recomandă pentru transportatorii de animale vii să nu efectueze transporturi în condiţii de vreme extremă, decât dacă este neapărat necesar; să asigure microclimat adecvat, hrană şi apă pe toată durata transportului; să reducă densitatea de încărcare cu minimum 25% la temperaturi scăzute; să verifice traseul şi să pornească la drum imediat după încărcare; să monitorizeze animalele pe parcurs (semne de stres termic: frisoane, îngrămădire, letargie). Specialiştii ANSVSA precizează că porcinele sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute, iar controlul temperaturii este obligatoriu dacă se înregistrează temperaturi sub zero grade Celsius. Bovinele, în schimb, rezistă la frig dacă nu există curenţi de aer, iar ecvinele pot fi transportate şi la sub -20 de grade, dar numai în vehicule dotate corespunzător.

Articolul Protejarea animalelor în condiții de vreme severă apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *