April 12, 2024

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că Registrul Naţional de Cancer va fi operaţional până la sfârşitul anului în curs, iar datele standardizate ale pacienţilor vor fi introduse în platforma informatică acolo unde vor fi diagnosticaţi.

„Legislaţia a fost adoptată pentru realizarea Registrului Naţional de Cancer. Să nu vă închipuiţi că este un caiet în care cineva începe să scrie. Trebuie să intre date din diverse sisteme, din diverse unităţi medicale, unde cancerul este diagnosticat. Setul de date care trebuie introduse este standardizat, în momentul de faţă”, a spus Rafila, joi, la Parlament.

Potrivit ministrului, specialişti au finalizat un set de documente tehnice care să stea la baza achiziţiei publice pentru realizarea acestei platforme informatice.

„Cred că acest Registru de cancer va fi operaţional până la sfârşitul acestui an. Nu vreau să fiu mai optimist decât atât. Prefer să spun acest termen, iar dacă el devine operaţional în toamnă, cu atât mai bine. Datele referitoare la pacienţii diagnosticaţi cu cancer vor fi introduse acolo unde sunt diagnosticaţi”, a adăugat Rafila.

Referitor la organizarea unui Registru al pacienţilor cu boli rare, ministrul a precizat că discuţiile vor începe „cât de curând”.

„Unul dintre obiectivele Ministerului Sănătăţii este legat de Registrul de Boli Rare. Am acumulat o oarecare experienţă cu Registrul de boli oncologice şi o să avem cât de curând o întâlnire cu comisia de specialitate şi cu alţi specialişti în domeniile medicale care tratează acest tip de afecţiuni astfel încât să putem să generăm o platformă, un cadru. Aici diversitatea este foarte foarte mare, sunt foarte multe tipuri de boli, iar setul de date care trebuie introdus trebuie oarecum standardizat”, a explicat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a participat, joi, la Parlament, la conferinţa organizată de Alianţa Naţională pentru Boli Rare, cu prilejul Zilei Internaţionale a Bolilor Rare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *