February 13, 2026

Deputata PNL Raluca Turcan a declarat, marţi, că premierul Ilie Bolojan a cerut un vot de încredere „clar şi onest” în interiorul partidului pentru a continua ceea ce a început la guvernare, fără contestări interne, adăugând că mandatul premierului trebuie să continue, iar solidaritatea în partid şi în coaliţie trebuie să fie una reală, pentru că România nu are nevoie de jocuri interne, ci de leadership şi coerenţă.

„După zile întregi în care, din păcate, în spaţiul public au apărut şi voci din PNL care au contestat deciziile luate de premierul Ilie Bolojan, acesta a cerut, într-o şedinţă de aproape 5 ore, un vot de încredere clar şi onest: să poată continua ceea ce a început la guvernare, fără contestări interne, într-un moment în care există o opoziţie agresivă inclusiv în cadrul coaliţiei. Este o solicitare justă”, a scris Turcan pe Facebook.

Ea a susţinut că măsurile dificile au trecut.

„După mulţi ani în care, în unele domenii, greşelile s-au acumulat şi s-au adâncit, avem în sfârşit la conducerea Guvernului un om care îşi asumă corectarea lor, indiferent cât de grele sau de nepopulare sunt măsurile. Reformele serioase nu se fac cu aplauze, ci cu responsabilitate. Mai mult, este important de spus clar: măsurile dificile au trecut”, a subliniat Turcan.

Potrivit acesteia, Guvernul va definitiva în câteva zile pachetul de relansare economică ce va conţine „reconfigurarea schemelor de ajutor de stat, prin lansarea a şapte programe dedicate, de la resurse minerale şi materii prime critice, la cercetare-dezvoltare, noi tehnologii şi industria de apărare, dar şi o componentă fiscală amplă, adresată microîntreprinderilor şi întregului mediu de afaceri”.

„Este un semnal clar că România intră într-o etapă de reconstrucţie economică”, a adăugat liberala.

Turcan consideră că, în plan politic, premierul a cerut „un lucru firesc”, ca în partid să poată aşeza organizaţia Bucureşti „într-o formulă funcţională, care să lucreze coerent alături de primarul proaspăt ales Ciprian Ciucu”, precum şi ca organizaţiile care au performat slab electoral să poată fi împrospătate. Scopul este „limpede şi corect” – creşterea performanţei Partidul Naţional Liberal, a adăugat ea.

„Sincer, nici nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Astăzi, în PNL există doi lideri pe care oamenii îi creditează fără reţinere: Ilie Bolojan şi Ciprian Ciucu. Oameni care au livrat performanţă în administraţie şi care, politic, au adus voturi în momente electorale critice”, a apreciat Raluca Turcan.

Deputata este de părere că mandatul lui Ilie Bolojan trebuie să continue, iar „solidaritatea în partid şi în coaliţie trebuie să fie una reală pentru că România nu are nevoie de jocuri interne, ci de leadership, coerenţă şi curajul de a merge mai departe, chiar şi atunci când drumul este dificil”.

Biroul Politic Naţional al PNL a dat un vot de încredere, luni seara, pentru preşedintele partidului, premierul Ilie Bolojan, confirmând sprijinul majoritar pentru liderul formaţiunii.

Conform unui comunicat al PNL, au fost înregistrate 47 de voturi „pentru” şi trei voturi „împotrivă”.

Pe de altă parte, Biroul Politic Naţional al PNL nu a aprobat, în şedinţa de luni seara, propunerea de demitere a conducerii de la zece organizaţii judeţene ale partidului deoarece la vot nu a fost întrunită majoritatea de două treimi prevăzută în statut pentru a fi luată această decizie. 

Articolul Raluca Turcan spune că mandatul premierului trebuie să continue apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *