A treia ediție a „Galei Sportivilor” a reunit marea familie a clubului „U” Cluj pentru a onora succesele unui an de excepție. Într-o atmosferă festivă, președintele clubului, Ovidiu Vasu, a recompensat performanțele celor 23 de discipline sportive, de la atletism la natație. Titlul de cel mai bun sportiv al anului i-a revenit Mădălinei Amăistroaie (tir cu arcul), care deschide un top 10 dominat de diversitate și rezultate remarcabile la nivel național și internațional.
Clubul Sportiv Universitatea Cluj a organizat, vineri, a treia ediție a ”Galei Sportivilor”, prilej cu care s-au sărbătorit performanțele remarcabile ale sportivilor clubului în anul 2025.
Clubul Sportiv „Universitatea” Cluj, cu cele 23 secţii, reprezintă tradiţia sportivă, continuitatea şi performanţa în sport, de la 1919 şi până în prezent, fiind una din entităţile ce se identifică cu istoria Clujului şi a Transilvaniei ultimilor .
În prezent, sub sigla „U” îşi desfăşoară activitatea 23 de secţii sportive, atât pe echipe cât şi în discipline individuale: atletism, baschet masculin şi feminin, handbal masculin şi feminin, judo, rugby masculin şi feminin, volei masculin şi feminin, culturism&fitness, scrabble, tir sportiv, tenis, patinaj viteză, box, lupte, echitaţie, scrimă, schi fond și natație, tir cu arcul, badminton.
Președintele CS Universitatea Cluj, domnul Ovidiu Vasu, a ținut să le mulțumească tuturor sportivilor și antrenorilor pentru munca și performanțele depuse de-a lungul întregului an, iar la final a premiat și pe cei mai buni 10 sportivi ai clubului în 2025.
„Clujul are toate motivele să fie mândru de trecutul său sportiv, un trecut care se leagă de clubul sportiv Universitatea Cluj, cel mai vechi club sportiv din România: Tot Clujul se poate mândri și cu prezentul său sportiv susținut și astăzi tot de Clubul Universitatea, care este cel mai mare club din Transilvania, a un club cu tradiție cunoscut în întreaga țară, un brand puternici în sportul românesc iar forța noastră vine de la voi sportivii talentați și determinați. Participăm cu succes în campionatele naționale la baschet, baschet 3×3, beach handbal, volei, beach volei rugby și rugby 7. Suntem prezenți și în competițiile de sport individuale în atletism, judo natație, lupte, box echitație, ski, scrimă scrabble, patinaj, tir sportiv, tir cu arcul, tenis de câmp, culturism fitness. În ultimi patru ani sportivii noștri au cucerit 1278 de medalii în competiții oficiale, dintre care 414 de aur, o medalie olimpică de aur și una de argint”, a declarat Ovidiu Vasu, președintele Clubului Sportiv Universitatea Cluj.
Primii zece sportivi ai clubului în anul 2025:
1. AMĂISTROAIE MĂDĂLINA-Tir cu arcul
2. ILAȘ VLAD-Tir sportiv
3. FIERAR ADRIAN-patinaj
4. SZEkELY DIANA-lupte
5. SEBIEȘANU ANA MARIA-înot
6. SPÎNU ANDREI+ MUREȘAN RADU-Beach volley
7. BRIE MIHNEA-baschet
8. DIANA KEREKES-Culturism și fittnes
9. CHIRILĂ ALEX-Atletism(aruncarea discului
10. Handbal masculin și handbal feminin
Articolul Regele sportului din Transilvania. CS Universitatea Cluj și-a premiat campionii apare prima dată în ziarulfaclia.ro.