December 5, 2024

În această primăvară în atenția edililor din împrejurimile municipiului Gherla se află reabilitarea drumurilor și străzilor. Peste tot la sate se lucrează la reparațiile carosabilului și amenajarea de noi trotuare. Asta am constatat zilele trecute și în comuna Mintiu Gherlii, unde cum au trecut sărbătorile pascale edilii s-au apucat de treabă.

După cum ne-a spus primarul Dumitru Oltean în această perioadă primordial este reparația străzilor. După planificările inițiale, în acest an, vor fi asfaltate nu mai puțin de șapte kilometri străzi în centrul de comună și în satele componente. Sunt investiții importante, având în vedere că în localitățile aferente așezării de pe Valea Someșului Mic în ultimii ani carosabilul străzilor a fost spart cu ocazia lucrărilor de introducerea apei și a canalizării. Astfel, străzile trebuie refăcute, asta urmăresc în prezent gospodarii comunei. Dacă, la Mintiu Gherlii lucrările de reabilitare au început încă de anul trecut, în celelalte sate urmează să demareze acțiunea de modernizare a ulițelor în perioada următoare. Printre proiectele Primăriei se află și amenajarea de trotuare noi. În 2023, pe strada principală din Mintiu Gherlii au fost deja realizate astfel de lucrări, pe acolo fiind asigurate condiții bune pentru pietoni. După afirmația edilului-șef în această vară în toate localitățile rurale din zonă vor fi construite trotuare noi, nefiind uitate nici ulițele laterale, astfel, toți locuitorii satelor să dispună de condiții bune de deplasare. Dacă acum 35 de ani în cele șase sate componente ale comunei se circula mai mult în noroi, prin grija edililor actuali se amenajează trotuare noi și drumuri asfaltate. Acum câțiva ani a fost predat circulației rutiere noul drum ”Sub Copar” ce leagă comuna de marginea municipiului Gherla, scurtând mult distanța dintre cele două localități. O altă realizare notabilă a administrației locale este drumul de legătură de peste deal dintre satele Bunești și Nima, evitând circulația intensă de pe drumul național Cluj-Dej. Economie de bani, dar și de timp pentru posesorii de mașini din cele două localități, unde în ultimii ani a crescut simțitor numărul autoturismelor.

Desigur, între preocupările cotidiene ale gospodarilor comunei Mintiu Gherlii se află și alte activități. Posesorii de vaci au finalizat pregătirea pășunilor naturale pentru sezonul cald, iar în locurile degradate din hotarul satelor au avut loc acțiuni de împădurire. Mintioanii fiind cunoscuți ca vestiți legumicultori, în grădinile și solariile oamenilor la ordinea zilei se află plantarea roșiilor și ardeilor, iar piața agroalimentară din Gherla este aprovizionată de verdețurile produse de aceștia.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *