April 21, 2026

AFP

Rusia a pledat luni pentru o soluţie „politică” la războiul din Orientul Mijlociu, în timpul unei convorbiri telefonice cu ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat negocieri între SUA şi Iran privind o încetare a focului în Orientul Mijlociu.

Preşedintele american a ameninţat vineri ca va distruge centralele electrice iraniene dacă Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până luni seara. Luni, el a dat însă asigurări că a purtat în ultimele două zile „discuţii foarte bune şi productive” cu Teheranul în legătură cu o „încetare completă şi totală a ostilităţilor” şi a precizat că discuţiile „vor continua în această săptămână”.

Iranul nu a confirmat însă că aceste discuţii au avut loc. La scurt timp după acest anunţ, Ministerul de Externe rus a informat în legătură cu o conversaţie telefonică între miniştrii de externe rus şi iranian, Serghei Lavrov şi Abbas Araghchi.

„Partea rusă a subliniat necesitatea unei încetări imediate a ostilităţilor şi a unei soluţionări politice” a conflictului, a declarat ministerul într-un comunicat, adăugând că cei doi oficiali şi-au exprimat „îngrijorare cu privire la extinderea periculoasă a conflictului”.

Întrebat luni despre ultimatumul lui Donald Trump, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că „situaţia ar fi trebuit să se îndrepte de mult spre o rezolvare politică şi diplomatică”.

„Acesta este singurul lucru care poate ajuta eficient la dezamorsarea situaţiei tensionate care predomină în prezent în regiune”, le-a spus el jurnaliştilor.

Peskov a avertizat, de asemenea, împotriva oricărui atac asupra centralei nucleare civile Bushehr din Iran, unde lucrează specialişti ruşi.

„Atacurile împotriva instalaţiilor nucleare sunt extrem de periculoase şi riscă să aibă consecinţe, poate chiar ireparabile”, a avertizat el.

 

Articolul Rusia pledează pentru o soluţie „politică” în Iran apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *