La Cinema Arta a avut loc avanpremiera filmului „Sentimental Value” (titlu original: Affeksjonverdi). După succesul global cu „The Worst Person in the World” (2021), regizorul norvegian Joachim Trier revine în forță, oferind publicului o operă care nu doar confirmă, ci elevează „Trilogia Oslo” către o nouă dimensiune a introspecției.
Premiat cu prestigiosul Marele Premiu (Grand Prix) la Festivalul de la Cannes 2025, filmul este o construcție monumentală despre fracturile identitare, etica actului artistic și greutatea insuportabilă a trecutului.
Anatomia unei reveniri: Familia Borg și spectrul trecutului
Narațiunea se țese în jurul familiei Borg, surprinsă într-un moment de maximă fragilitate: moartea mamei. Dispariția acestei figuri centrale acționează ca un catalizator pentru revenirea lui Gustav Borg (Stellan Skarsgård), un regizor legendar, dar absent, care nu a mai semnat un lungmetraj de 15 ani. Gustav revine în casa părintească din Oslo – un spațiu saturat de istorie personală și traume nespuse – nu din pură dorință de reconciliere, ci cu un scop artistic tulburător: vrea să realizeze un film despre propria mamă și despre experiențele acesteia din timpul ocupației naziste.
Aici intervine prima mare tensiune a filmului. Gustav îi propune fiicei sale, Nora (Renate Reinsve), o actriță de teatru talentată, dar chinuită de o anxietate scenică paralizantă, să interpreteze rolul principal. Refuzul Norei devine punctul de inflexiune al peliculei, deschizând o dezbatere profundă despre exploatarea traumei în numele artei.
Triunghiul actoricesc: Reinsve, Skarsgård și Fanning
Distribuția este, fără îndoială, unul dintre punctele forte ale filmului. Stellan Skarsgård face un rol magistral, reușind să portretizeze un patriarh egocentric, a cărui aroganță intelectuală ascunde un regret târziu, dar visceral. Relația sa cu cele două fiice – Nora (Reinsve) și Agnes (Inga Ibsdotter Lilleaas) – este redată prin tăceri grele și dialoguri tăioase, specifice tradiției bergmaniene.
Renate Reinsve demonstrează încă o dată de ce este muza lui Trier. Dacă în „The Worst Person in the World” era efervescentă și căutătoare, aici este o prezență reținută, o femeie care luptă să își păstreze integritatea în fața unui tată care vrea să îi transforme durerea în „valoare sentimentală” pentru marele ecran.
Apariția lui Elle Fanning, în rolul tinerei vedete americane Rachel, aduce o notă de prospețime și un contrast cultural fascinant. Rachel nu este doar o înlocuitoare pentru Nora în filmul lui Gustav; ea reprezintă privirea exterioară, curioasă și uneori naivă, care forțează familia Borg să se confrunte cu propria imagine reflectată.
Cinema-ul ca spațiu de vindecare și „Casa Hitchcockiană”
Vizual, Trier și directorul său de imagine creează o estetică a clarității reci. Casa familiei devine un personaj în sine – o structură cvasi-hitchcockiană unde unghiurile moarte și umbrele par să ascundă secretele generațiilor trecute. Memoria este tratată ca un palimpsest: peste evenimentele reale se suprapun recreările cinematografice ale lui Gustav, granița dintre realitate și ficțiune devenind periculos de poroasă.
Filmul pune întrebări inconfortabile:
- Este arta o formă de terapie sau o formă de vampirism emoțional?
- Poate o casă să fie curățată de fantomele trecutului prin simplul act de a le filma?
- Ce rămâne din „valoarea sentimentală” a unui obiect sau a unei amintiri după ce este expusă publicului larg?
Un epilog necesar
Așa cum s-a remarcat în cadrul proiecției de la Cinema Arta, spectatorul trebuie să acorde o atenție deosebită primei și ultimei scene. Dacă prima secvență ne „aspiră” în universul claustrofobic al familiei Borg, finalul ne eliberează cu o subtilitate rară. Joachim Trier nu oferă soluții facile sau reconcilieri lacrimogene. El ne propune, în schimb, acceptarea faptului că înțelegerea celuilalt este un proces continuu, adesea incomplet, dar esențial.
„Sentimental Value” rămâne în memorie ca o lucrare despre demnitate. Este un film dens, solicitant din punct de vedere intelectual, dar care răsplătește spectatorul cu o frumusețe melancolică ce persistă mult timp după ce luminile în sală s-au aprins.
Articolul Sentimental Value: Arta ca exorcism și memoria ca povară – O cronică a triumfului lui Joachim Trier la Cinema Arta apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
