În seria de manifestări derulate de Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA „Smaranda Brăescu” Cluj) pentru a marca trecerea a 78 de ani de la zborul spre infinit al Smarandei Brăescu, prima româncă pilot și patrașutist, s-a înscris și evenimentul din 3 februarie a.c., de la Centrul de Zi pentru Seniori nr. 1. Beneficiarii centrului au (re)descoperit povestea Smarandei Brăescu în cadrul unei întâlniri susținute de comandorul de aviație rtr. Laurențiu Buzenchi, președintele ARPIA.
Activitatea a fost facilitată de Mihaela Marcovici, consilier în cadrul centrului, implicată activ în diversificarea serviciilor destinate persoanelor vârstnice din această instituție aflată în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj.
În prezentarea sa, comandorul de aviație rtr. Laurențiu Buzenchi a readus în atenție personalitatea excepțională a Smarandei Brăescu, supranumită „Regina Aerului”, subliniind faptul că viața și realizările sale sunt ilustrate și în seria de documentare „Mărăndița”, realizată de Studioul Cinematografic al Armatei și semnată de Cornel Mituț. „Mărăndița, așa cum o numeau apropiații Smarandei Brăescu, a fost un proiect care a pornit de la o idee născută la Cluj, în cadrul ARPIA. Pentru noi, Smaranda Brăescu înseamnă mult mai mult decât performanțele sale în aviație. Ea reprezintă visul Zburătorului împlinit de o fiică a României, o eroină în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, a fost o reală onoare să vorbesc seniorilor și să dialoghez cu ei despre viața și destinul Smarandei Brăescu”, a declarat președintele ARPIA.
Începând cu anul 2013, manifestările comemorative dedicate Smarandei Brăescu sunt organizate anual de ARPIA. Evenimentul de la Centrul de Zi pentru Seniori nr. 1 reprezintă o continuare inedită a omagiului adus anul acesta celebrei aviatoare, care a debutat luni, 2 februarie a.c., printr-o ceremonie desfășurată la mormântul acesteia din Cimitirul Central.
Întâlnirea cu seniorii nu a fost doar o diversificare a manifestărilor comemorative, ci și un exemplu de implicare comunitară, menită să contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice prin acces la evenimente culturale și educative cu profundă valoare simbolică.
Articolul Smaranda Brăescu, comemorată printr-o manifestare inedită la Centrul de Zi pentru Seniori nr. 1 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.