„Am datoria nu numai morală, ci şi divină de a respecta acest nume, pentru că în felul aceasta simt că respect însăşi naţiunea noastră română”, a declarat, joi, la Râmnicu Vâlcea strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Bogdan Cuza, invitatul de onoare al Centrului de Instruire Sprijin de Luptă „Panait Donici” la un eveniment dedicat Unii Principatelor Române, în cadrul căruia a fost dezvelită şi o statuie a ilustrului său străbun.
Bogdan Cuza, descendent al domnitorului care a pecetluit unirea din 1859 pe linia unui văr al acestuia, a spus că este impresionat şi recunoscător că astfel de evenimente au loc în ţară.
„Statuile readuc pentru eternitate, în memoria noastră vie, sufletele celor dispăruţi. De aceea, această statuie şi toate statuile lui Alexandru Ioan Cuza nu pot decât să ne aducă aminte de adevărata simţirea a neamului românesc. Eu am primit o educaţie în familie în spiritul venerării acestui nume, dar în egală măsură şi a responsabilităţii purtării acestui nume, pentru că altfel din poezie riscă să ajungă o povară. Din această cauză, nu numai la dezvelirea busturilor domnitorului, dar şi când păşesc pe aleile şi străzile din România şi pe bulevardele care poartă numele străbunului meu, simt o emoţie în suflet. Şi nu numai o emoţie, simt o vibraţie care, zic eu, că e normal să fie aşa”, consideră Bogdan Cuza.
El a precizat, de asemenea, că este „îngrijorător şi împovărător” că în prezent nu se mai acordă acelaşi respect oamenilor şi evenimentelor marcante din istoria noastră.
„Să ştiţi că generaţia tânără nu poartă nicio vină. Vina o purtăm noi, cei care nu i-am învăţat destul să se regăsească în spiritul identităţii naţionale şi a factorului de conştiinţă a ceea ce trebuie să reprezinte neamul românesc. Faptul că se trece cu uşurinţă peste anumite etape istorice determinante pentru România este un lucru îngrijorător şi împovărător. Tinerii, în general, au nişte energii extraordinare, dar dacă ele nu sunt îndreptate înspre ceea ce este bun, înspre ceea ce este constructiv, riscă să se piardă şi atunci când aceste energii se pierd apare fenomenul învrăjbirii. Nu ştiu dacă depunem, la momentul acesta eforturile necesare suficiente pentru a îndruma aceste energii pe cale a lor benefică”, a adăugat el.
Strănepotul lui Alexandru Ioan Cuza a avut şi o recomandare pentru cei prezenţi la eveniment în sensul de a nu mai folosi sintagma de „Unire Mică”, deoarece ceea ce s-a înfăptuit pe 24 ianuarie 1859 „reprezintă unirea fundamentală, constitutivă a statului naţional unitar modern român”.
În ceea ce priveşte statuia lui Alexandru Ioan Cuza, singura reprezentare de for public a domnitorului în judeţul Vâlcea, aceasta a fost recuperată şi adusă în curtea Centrului de Instruire Sprijin de Luptă „Panait Donici” de la fosta cazarmă militară de la Vlădeşti, unde a fost descoperită de directorul Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, Florin Epure, care de altfel, în urmă cu un an, a şi atras atenţia că ar merita să fie amplasată la loc de cinste şi nu uitată şi nevăzută de nimeni.
„Relocarea statuii din cazarma Vlădeşti, loc de onoare unde Panait Donici a exercitat comanda, în actualul centru reprezintă un arc peste timp al tradiţiei şi continuităţii armei geniu. Fie ca acest monument să rămână un reper de demnitate pentru toate generaţiile de militari care se vor instrui sub faima acestor două mari personalităţi ale istoriei noastre naţionale”, a spus comandantul Centrului „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, locotenent-colonel Dănuţ-Adrian Şerban, la ceremonia de dezvelire a monumentului, subliniind astfel şi comuniunea de viziune istorică dintre Alexandru Ioan Cuza, ca artizan al reformelor militare moderne şi Panait Donici, cel care a definit profilul tehnic al armei geniu.
Pe lângă dezvelirea statuii, evenimentul de la unitatea militară din Râmnicu Vâlcea a inclus şi un simpozion dedicat domnitorului Unirii Principatelor Române, organizat împreună cu Centrul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa” şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, reprezentată de general de brigadă (ret) Grigore Buciu în calitate de vicepreşedinte al acesteia.
Articolul Strănepotul lui Cuza: Am datoria de a respecta acest nume apare prima dată în ziarulfaclia.ro.