Cu câteva zile în urmă s-a încheiat ediția din acest an a Cupei României la Box, care s-a desfășurat în stațiunea turistică Eforie Nord cu participarea sportivelor din întreaga țară. S-au întrecut pe ringurile de aici 194 de sportive la categoria de vârstă cadete, junioare, tineret și senioare din toate cluburile de valoare unde se practică această disciplină sportivă mai puțin îndrăgită de fete.
Remarcabil este faptul că de la CSM Cluj Napoca a participat sportiva Denisa Eliza Șopterean, la categoria 75 kg. – tineret, care a ocupat locul unu și intrând în posesia Cupei României, echivalentă cu aurul competiției.
Sportiva antrenată de Sever Ban, care deține ecusonul de antrenor emerit și Vlad Miron, este și campioană naționale, membră a lotului național ce deține și medalii pe podiumurile europene și chiar mondiale.
Sportiva și antrenorii mulțumesc clubului clujean pentru sprijinul primit în buna pregătire a acestor performanțe, familiei sportivei și liceului cu program sportiv unde beneficiază de susținere permanentă.
Tot la această competiție desfășurată pe malul mării au urcat pe ring și tinerele Șara Perșa, la categoria 57 kg. Clara Perșa, la categoria 64 kg și Șara Toma, la categoria 54 kg, prima junioară, cele două cadete, remarcându-se la această competiție Șara Perșa care în finală a învins o sportivă din lotul național al Românie și campioană a Clubului Sportiv Steaua București, astfel făcându-și și ea loc în lotul național al României ce se pregătește pentru campionatul european. Menționăm faptul că aceste trei sportive fac parte din clubul ACS Speranța Jucu și sunt pregătite tot de antrenorul emerit, Sever Ban, și el navetist de la Jucu, dar care crește sportive de performanță aici datorită sprijinului ce-l are din partea Primăriei și Consiliului local Jucu, a primarului Dorel Pojar și a președintelui asociației sportive Speranța, Liviu Pop.
Dumitru VATAU
Articolul Tânăra pugilistă Denisa Eliza Șopterean, câștigătoare a Cupei României, ediția 2025 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.