
Trei persoane au fost rănite în urma producerii unui accident rutier care a avut loc duminică, 18 mai 2025, în jurul orei 11:10 pe strada 1 Mai din municipiul Dej și în care au fost implicate patru mașini, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Citând aceleași surse, din cercetările preliminare efectuate la fața locului, a rezultat că un conducător auto în vârstă de 57 de ani nu s-ar fi asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc, fiind acroșat de un autovehicul care circula din direcția Dej spre municipiul Cluj-Napoca. În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule aflate în mișcare. „În urma impactului, au fost rănite trei persoane, respectiv conducătorul auto de 57 de ani, o femeie de 58 de ani și o tânără de 18 ani, ambele pasagere în același autoturism. Tânăra a fost proiectată în afara autoturismului, în urma impactului”, au transmis polițiștii clujeni.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier. Reprezentanții IPJ Cluj reamintesc tuturor conducătorilor auto importanța respectării regulilor de circulație, inclusiv asigurarea temeinică la efectuarea oricărei manevre în trafic. De asemenea, aceștia atrag atenția asupra necesității purtării centurii de siguranță, indiferent de locul ocupat în autovehicul, aceasta fiind un element esențial în prevenirea rănirilor grave în caz de accident.
T.S.
Articolul Trei persoane rănite, într-un accident grav. Implicate patru mașini Foto apare prima dată în ziarulfaclia.ro.