April 12, 2024

Numai cuvinte frumoase referitor la consecvența cu care Despărțământul ASTRA ”Dr. Teodor Mihali” Dej, prin președintele dr.ec. Radu Gavrilă, organizează diferite întâlniri de suflet, marcând cum se cuvine cu regularitate toate evenimentele importante din viața literară și culturală al poporului nostru. Nu întâmplător sucursala ASTRA Dej a devenit una din cele mai active din țară, lunar inițiind chiar și patru acțiuni de larg interes, fiind etichetat un adevărat forum intelectual din municipiul de a confluența Someșurilor. La sfârșitul săptămânii trecute, astriștii dejeni au mai bifat o reușită acțiune, prezentarea cărții ”Iuliu Maniu și Năsăudul” de prof.univ. dr. Mircea Gelu Buta de la UBB.

Dejenii abia așteaptă aceste evenimente, de fiecare dată sala fiind plină atât cu pensionari, cât și cu tineret, elevii liceelor din localitate fiind parteneri în buna desfășurare a programelor artistice alături de copiii din comuna Cășeiu, îndrumați chiar de directorul Școlii Gimnaziale prof. Cristian Groșan. La sfârșitul săptămânii trecute, astriștii dejeni au mai bifat o reușită acțiune. În sala festivă a Primăriei, în prezența primarului Costan Morar, în cadrul Proiectului comun cu Editura ”Școala Ardeleană -10 ani” a avut loc manifestarea literară ”Ieri în Cluj, azi în Dej”, desfășurată în șirul acțiunilor inițiate de Casina Română, clubul iubitorilor de carte, ediția a 3-a. Cu această ocazie dejenii au avut prilejul de a asista la prezentarea cărții ”Iuliu Maniu și Năsăudul” de prof.univ. dr. Mircea Gelu Buta de la UBB. Lansarea noii apariții editoriale a fost completată de conferința pe aceeași temă susținută de autorul cărții, moment primit cu mult interes de publicul prezent în număr mare în splendida sală de festivități a Primăriei din centrul orașului. Amfitrionul acestei manifestări literare a fost prof. univ. dr. Ioan Chirilă de la UBB Cluj, binecunoscut dejenilor prin prezențele frecvente la diferite manifestări organizate de ASTRA din localitate, un oaspete drag și apreciat. În timpul lansării de carte, mulți dejeni și cei interesați din împrejurimi, printre care și gherleni au intervenit cu gândurile și impresiile lor pe Zoom. Nici de această dată nu a lipsit obișnuitul moment muzical. În partea a doua a reuniunii, publicul a savurat piesele ”Balada” și ”Crai Nou” aparținând marelui nostru compozitor Ciprian Porumbescu.

Astfel, s-a încheiat în această atmosferă relaxantă prima întâlnire pe luna martie al Despărțământului ASTRA ”Dr. Teodor Mihali” Dej, ocazie cu care tuturor femeilor astriste a fost înmânată buchete de flori, semn al primăverii, al reinnoirii naturii. În această săptămână, tot în organizarea ASTREI Dej, la Cercul militar din centrul orașului va avea loc vernisajul unei noi expoziții de pictură, eveniment așteptat totdeauna cu interes de amatorii artelor plastice.

Szekely Csaba

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *